Praznicul Întâmpinării Domnului la Catedrala din Craiova

Un articol de: Pr. Teodor Marcu - 04 Feb 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit marți, 2 februarie, Sfânta Liturghie, cu ocazia praznicului împărătesc al Întâmpinării Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” din Craiova.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Iordache Florin a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Teasc, din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj, iar tânărul Spătaru Gabriel Ionuț a fost hirotonit în treapta de diacon. În cuvântul de învățătură, ierar­hul a vorbit mai întâi despre istoricul sărbătorii Întâmpinării Domnului și despre personalitatea Dreptului Simeon. Din Sfânta Tradiție, cunoaștem că acesta era înaintat în vârstă și că era legat să nu moară până ce nu va primi în brațe pe Pruncul Fecioarei, conform profeției de la Isaia, capitolul 7, versetul 14. Numele sărbătorii vine de la această așteptare și întâmpinare a Pruncului Iisus de către Simeon în Templul din Ierusalim. În partea doua a predicii, ierarhul a explicat câteva elemente teologice ale evenimentului prăznuit, amintind de legătura dintre nașterea după trup a Domnului, de aducerea la templu, dar și de răstignirea pe Sfânta Cruce: „Sărbătoarea de astăzi are un conținut teologic. Dreptul Simeon este proroc pentru că vorbește despre Pruncul Iisus ca Mântuitor al lumii. De asemenea, se adresează Născătoarei de Dumnezeu și îi destăinuie momentul răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos. Jertfa Sa pe cruce este răscumpărătoare pentru toți oamenii din lumea aceasta. Bucuria Învierii trece prin suferință. Aceasta este vocația noastră ca să trecem din lumea aceasta și să ajungem în Împărăția lui Dumnezeu”.