Praznicul Întâmpinării Domnului sărbătorit la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 05 Feb 2021

În ziua Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2021, Înaltpreasfin­ţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad de către un sobor de preoți și diaconi.

Cuvântul de învăţătură rostit de către chiriarh a fost pus sub titlul ,,Dreaptă tâlcuire a cuvântului adevărului” (cf. citirilor scripturistice: Evr. cap. 7; Luca cap. 2). Referindu-se la pasajele din diferite ediții ale Bibliei, ierarhul a arătat că Biserica folosește ediția ce poartă aprobarea Sfântului Sinod, aceasta reprezentând traducerea exactă a textului din limbile sacre, mai ales că Evanghelia praznicului se referă la istoria Dreptului Simeon care, întâmpinând pe Mântuitorul la templu, împlinește făgăduința dată lui de către Duhul Sfânt că „nu va vedea moartea până nu va vedea pe Hristosul Domnului” (Luca 2, 26). Acesta a fost unul dintre traducătorii Bibliei din limba ebraică în greacă, aflând sensul adevărat al textului privind nașterea mai presus de fire a lui Mesia.