Praznicul Întâmpinării la Mănăstirea Jitianu
Joi, 2 februarie, de praznicul Întâmpinarea Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Jitianu de lângă Craiova. Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit la Mănăstirea Dobruşa, din judeţul Vâlcea. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a liturghisit la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Drobeta-Turnu Severin. Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slatina, iar Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica din Parohia Vasilaţi II, Protoieria Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Ca în fiecare an, în ziua de 2 februarie, câteva zeci de credincioşi păşesc pragul Mănăstirii Jitianu, situată în vecinătatea oraşului Craiova, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Irineu. Deşi sfântul locaş nu se află sub oblăduirea marelui praznic, obiceiul de a lua parte la rugăciune în această zi însemnată cu roşu în Calendarul nostru a devenit o tradiţie. Biserica cinstitului aşezământ are o istorie cu totul aparte, atât de veche, încât se pierde în negura vremii. Pe aici ar fi trecut odinioară Mircea Voievod cu oştile sale pentru a apăra hotarele Ţării Româneşti de invazia turcilor lui Baiazid, la locul numit Rovine. Tradiţia este confirmată de anumite surse istorice datorită potrivirilor toponimice cu localităţile ce împresoară mănăstirea. Totodată, de jur împrejur, terenul este mlăştinos.
O istorie ferecată de jertfă şi binecuvântare
Date mai precise arată că Mănăstirea Jitianu a fost construită pe locul unei mici bisericuţe din lemn, la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, prin strădania boierilor Craioveşti, cu scopul de a întregi punctele de fortificaţie din jurul cetăţii Băniei şi pentru a stopa raidurile turceşti care atingeau destul de des aceste zone. Datorită poziţiei strategice pe care a fost înălţată, Jitianu se înscrie între mănăstirile de ctitorie voievodală din Oltenia, stând alături de Sadova şi Strehaia, ctitoriile lui Matei Basarab, de Mănăstirea Gura Motrului, ctitorită de Preda Brâncoveanu, sau de Mănăstirea Ciutura, vechea ctitorie a marelui domnitor Mihai Viteazul. Numele cinstiţilor ctitori sunt consemnate de istoricul T. G. Bulat într-un articol publicat în revista „Mitropolia Olteniei“ (nr. 5-6, 1967): banul Barbu Craiovescu, care a mai ctitorit şi Mănăstirea Bistriţa, Pârvu vornicul, Danciu comisul şi Radu postelnicul, toţi descendenţi ai renumitei familii boiereşti a Craioveştilor. Hramul vechii bisericuţe construite la început de Mircea cel Bătrân a fost păstrat de ctitorii Mănăstirii Jitianu, cu toate că nici unul dintre ei nu purta numele Sfântului Mucenic.
În decursul timpului a trecut de la înflorire la ruină. A fost împodobită de boieri cu danii, confiscate mai apoi de reformele lui Cuza. Războiul de independenţă a transformat biserica mănăstirii în „depozit de obuze”, fiind refăcută integral abia în perioada monarhiei. În perioada comunistă a fost desfiinţată. A fost reactivată abia după anul 2001. Actualmente este mănăstire de călugări, însumând o obşte de 15 vieţuitori, povăţuiţi şi îndrumaţi de protosinghelul Nifon Văcăruşi, stareţul mănăstirii.