Praznicul Maicii Domnului în străvechea Mănăstire Strâmba

Data: 17 August 2011

Marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului a fost sărbătorit în chip deosebit la Mănăstirea Strâmba, străveche vatră monahală atestată documentar încă din 1461. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de pelerini. A urmat inaugurarea Centrului duhovnicesc "Sf. Pahomie de la Gledin", numit astfel în amintirea sfântului ierarh care a popsit la această mănăstire. Centrul adăposteşte biblioteca mănăstirii şi săli de conferinţe folosite pentru manifestări culturale şi duhovniceşti.

Bucuria obştii monahale şi a ostenitorilor sfintei mănăstiri a fost întregită de faptul că PS Petroniu a hirotonit întru ierodiacon un vieţuitor al acestui aşezământ călugăresc, monahul Achachie Irimia, iar părintele Grighentie Oţelea, stareţul Mănăstirii Strâmba, a fost hirotesit arhimandrit, în urma aprobării date de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cuvântul de învăţătură, PS Petroniu şi-a exprimat bucuria deosebită pentru mulţimea credincioşilor prezenţi la această mănăstire şi a arătat faptul că ardelenii o cinstesc în mod deosebit pe Maica Domnului, dovadă fiind creştinii prezenţi în număr foarte mare la hramurile aşezămintelor monahale din Ardeal. De asemenea, l-a felicitat pe pr. stareţ Grighentie pentru realizările în ogorul duhovnicesc al mănăstirii pe care cu vrednicie o păstoreşte de mai bine de 15 ani. Părintele arhimandrit Grighentie a ţinut să mulţumească Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi tuturor membrilor Sfântului Sinod, şi în mod special PS Petroniu, Episcopul Sălajului. De asemenea, la Mănăstirea Strâmba au avut loc lucrările Sinaxei stareţilor şi a stareţelor din Episcopia Sălajului, în cadrul căreia au fost dezbătute probleme de ordin administrativ şi duhovnicesc cu care se confruntă vieţuitorii celor şapte aşezăminte monahale din eparhie. (Protos. Antonie Pinţa)