Praznicul Nașterii Domnului în capitala Banatului

Data: 28 Decembrie 2023

Sute de credincioși bănățeni au luat parte de Crăciun, 25 decembrie, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Banatului l-a hirotonit întru diacon pe teologul Mădălin Mihai Adam, pe seama Parohiei Banloc, din Protopopiatul Deta, județul Timiș. La momentul îndătinat, zeci de credincioși, între care mulți copii, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. La finalul slujbei, Mitropolitul Banatului a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația praznicului Nașterii Domnului.

„Peștera din Betleem se face noul templu al lui Hristos și ieslea Îi este tron. Păstorii văd lângă îngerul care le-a vestit Nașterea Mântuitorului mulțime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu și zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni, bună-voire». Această pace adusă de oastea cerească va cuprinde inimile păstorilor, le va alunga teama și ei se vor îndrepta spre noul templu, care este peștera. Aici ei Îl vor găsi pe Cel vestit de înger, pe Iisus Hristos, Dumnezeu și Omul”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Seara, după slujba Vecerniei, în impresionantul lăcaș de cult din capitala Banatului, a avut loc concertul tradițional de colinde susținut de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Bogdan Mureșan, conform mitropolia-banatului.ro.