Praznicul Sfântului Antim Ivireanul, la Râmnic

Data: 23 Septembrie 2011

Credincioşii râmniceni sunt invitaţi să participe săptămâna viitoare la mai multe manifestări culturale şi religioase, închinate Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului. Activităţile vor începe din dimineaţa zilei de duminică, 25 septembrie, atunci când un sobor format din mai mulţi arhierei, preoţi şi diaconi vor oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnic. După slujbă, Centrul cultural "Sfântul Antim Ivireanul" din incinta Arhiepiscopiei Râmnicului va găzdui Festivalul religios "Grădina Maicii Domnului" şi ediţia a XII-a a expoziţiei "Monahism şi artă", organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.

Luni, 26 septembrie, va avea loc, în cadrul aceluiaşi centru cultural, simpozionul internaţional cu tema "Vocaţia mărturisitoare a Bisericii. De la Sfânta Taină a Botezului la jertfa martirică" şi lansarea cărţii "Femeia în Biserică, familie şi societate", semnată de fostul episcop de Râmnic, Vartolomeu Stănescu. În după-amiaza aceleiaşi zile, arhiereii şi preoţii râmniceni vor primi în Catedrala chiriarhală moaştele Sfântului Grigorie de la Bistriţa. Lista manifestărilor va lua sfârşit marţi, 27 septembrie, în ziua prăznuirii Sfântului, prin oficierea slujbei Sfintei Liturghii în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.