Praznicul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer
Prăznuirea Sfântului Antonie de la Iezer a adunat în această săptămână mulţime de credincioşi în sihăstria din Munţii Căpăţânii. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Ca în fiecare an, în ziua de 23 noiembrie, cărarea spre Schitul Iezer din judeţul Vâlcea se umple de paşii pelerinului şi de binecuvântarea euharistică. Aici se află moaştele Sfântului Antonie cel Nou, nevoitorul venit aici din lume să sporească prin nevoinţă darurile Duhului Sfânt. Sărbătoarea sa a fost încununată anul acesta de prezenţa IPS Părinte Varsanufie şi a IPS Părinte Teodosie, care au săvârşit aici Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. La finele slujbei, IPS Părinte Teodosie a rostit un cuvânt de învăţătură în care a detaliat viaţa şi faptele minunate ale sfântului cuvios.
Istorie şi spiritualitate în Munţii Căpăţânii
Schitul Iezer se află aşezat la poalele Munţilor Căpăţânii, pe malul stâng al pârâului Cheia, în zona Băile Olăneşti. Biserica schitului are ascendenţă până în 1495, când, în vremea domnitorului Radu cel Frumos, se pare că aici fiinţa un locaş de închinare construit din lemn. Ctitoria de astăzi îi aparţine lui Mircea Ciobanul şi soţiei sale, doamna Chiajna (1552-1553; 1567-1568).
Legenda spune că domnitorul a aşezat între zidurile mănăstirii un cazan plin cu bani de aur. Fata cea mare s-a măritat, fără binecuvântarea părintelui, cu un „ungur - Nemeş păgân” şi a fugit peste munţi. Aceasta, ştiind de taina părintelui său, a spus necredinciosului unde se afla comoara şi acesta, venind în Munţii Căpăţânii, a pus la pământ zidurile schitului, i-a tăiat pe călugări şi a prădat comoara. Istoricul Alexandru Odobescu arată de asemenea că aici se găseau numeroase mine cu aur, exploatate în decursul timpului de saşi. Mai spune că însuşi Mihai Viteazul ar fi ascuns aici o mare sumă de bani, prăduită mai apoi de năvălitori. Multe greutăţi au trecut peste schitul de la Iezer, însă Dumnezeu a rânduit să fie din nou ridicat, la anii 1714, prin osteneala schimonahului Antonie. După refacerea sa, cinstitul aşezământ a reînflorit, peste 300 de vieţuitori poposind aici pentru a se adăpa din izvorul isihiei.
În decursul timpului a fost restaurat de mai multe ori, de menţionat fiind între anii 1865 și 1890, când s-au refăcut chiliile şi s-a zidit clopotniţa, sau 1970, când s-a restaurat cu sprijinul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului.
În ceea ce priveşte viaţa monahală, până în 1946 mănăstirea a fost populată de călugări. Măicuţele au venit aici după această perioadă, cu o sincopă destul de mare în perioada 1959-1989, când, prin ordinul comuniştilor, mănăstirea a fost golită complet de vieţuitori. După ’89, viaţa călugărească a înflorit din nou, măicuţele ridicând aici un nou locaş de închinare, mult mai spaţios decât vechea ctitorie.