Praznicul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, în Oltenia

Astăzi, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul de la Bistriţa Vâlcii. Ocrotitor al Olteniei, Cuviosul Părinte se găseşte cu moaştele în Sfânta Mănăstire Bistriţa, fiind cinstit în fiecare an de mii de credincioşi.

S-a născut în cetatea Irinopolis, din Decapolea Isauriei, din Asia Mică. Făcea parte dintr-o familie înstărită, mama sa, Maria, fiind o femeie cu mare dragoste spre cele sfinte. La vârsta de opt ani, a fost dat la şcoală de părinţi, manifestând o înclinare deosebită spre cele duhovniceşti. De mic citea Sfânta Scriptură şi îşi dorea să fie cât mai bineplăcut lui Dumnezeu prin fapte bune. Ajuns la vârsta căsătoriei, Grigorie a fost îndemnat de părinţii săi să se căsătorească cu o tânără aleasă de aceştia, însă el a refuzat şi s-a retras în munţii Isauriei. Aici a cunoscut pe un fost episcop al Decapolei, care se refugiase din pricina persecuţiei iconoclaste. Manifestându-şi dorinţa de a se călugări, episcopul l-a trimis într-o mănăstire din apropiere, pentru a se iniţia în tainele vieţii monahale.

Moaştele sale au fost aduse în Ţara Românească de binecredinciosul ban Barbu I Craiovescu, în perioada 1497/1498. Dintru început au fost aşezate în Mănăstirea Bistriţa vâlceană, ctitoria boierilor Craioveşti. Din îndemnul banului Barbu I Craiovescu s-a tălmăcit, din greceşte în slavoneşte, „Viaţa Sfântului Grigorie Decapolitul”, scrisă în jurul anului 860 de către Ignatie diaconul, după un text adus în Ţara Românească de către doi călugări sârbi de la schitul Iagorova. Traducerea este menţionată într-un manuscris de la Bistriţa, din anul 1745, unde este confirmată că a fost „scoasă şi tâlcuită pe slavonie de cuviosul între ieromonahi chir Andrei, cu porunca şi cu osârdia celui de neam bun şi de Hristos iubitor, banul Barbu Craiovescu din Ţara Românească”.