Praznicul Stâlpărilor la Mănăstirea Radu Vodă
Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim a adunat mii de credincioşi şi la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, a cărei biserică s-a dovedit neîncăpătoare. Locuitori din toate cartierele Capitalei au venit în număr mare la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie şi pentru a duce în casele lor stâlpări de salcie binecuvântate, în amintirea modului în care a fost întâmpinat Mântuitorul de locuitorii Ierusalimului.
Aici, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în mijlocul unui sobor format din numeroşi preoţi şi diaconi, care a săvârşit şi hirotonia întru preot a tânărului teolog Marian Anghel. "Această sărbătoare a fost prevestită cu multe sute de ani înainte de către proorocii poporului ales. Hristos a fost întâmpinat cu osanale şi recunoscut ca Mesia, dar peste foarte puţin timp, o parte dintre aceiaşi oameni vor fi strigat "Răstigneşte-L!". Şi noi ne confruntăm de multe ori, în viaţa noastră, cu asemenea situaţii. Ne punem nădejdea în prieteni, în loc să ne punem nădejdea în Dumnezeu, iar prietenii se leapădă la vreme de restrişte. Acesta este un praznic de bucurie, ca o pregustare a praznicului Învierii, care este peste o săptămână. Este bucuria oamenilor care l-au întâmpinat pe Hristos cu stâlpări în Ierusalim, ce coincide cu această renaştere a întregii naturi. Totul, aşa cum a fost creat de Dumnezeu, ne duce cu gândul la viaţa veşnică şi la Înviere", a spus Preasfinţia Sa în cuvântul de învăţătură. (Cristian Bostan)