Prăznuirea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare la Brăila şi Galați

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 19 Ianuarie 2016

Ca în fiecare an, la ziua sa de prăznuire și nu numai, Sfântul Antonie cel Mare se bucură de o evlavie deosebită în Galați și Brăila.

„Manifestările pastoral-misionare dedicate hramului Parohiei «Sfântul Antonie cel Mare» din Brăila au debutat cu oficierea slujbei Vecerniei şi Litiei de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La slujbă au participat numeroşi credincioşi din parohie, dar şi profesori, oameni de cultură și elevi. După momentul liturgic din biserică, chiriarhul Dunării de Jos a inaugurat Centrul social-edu­ca­țional al parohiei, săvârșind slujba de sfințire”, ne-a declarat preotul Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
De asemenea, pentru cre­dincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din cartierul gălățean „Micro 21”, ziua de cinstire a Sfântului Antonie cel Mare reprezintă un prilej de înmulțire a rugăciunii și a faptei milostive.

Încă din ajunul sărbătorii, reprezentanţi ai acestei parohii au oferit sprijin moral şi material persoanelor private de libertate din Penitenciarul de maximă siguranţă din Galaţi.

„În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată în acest locaş de rugăciune de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care le-a vorbit credincioşilor atât despre viața și lucrarea Sfântului Antonie cel Mare, cât și despre importanța educației creștine în contextul social de astăzi. La slujbă au participat şi s-au împărtăşit mai mulţi elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 3 «Ion Luca Caragiale», instituţie ce se află pe teritoriul canonic al parohiei”, ne-a declarat preotul Gabriel Molocea.