Prăznuirea Sfântului Cuvios Antonie la Iezer

Numeroşi credincioşi din Arhiepiscopia Râmnicului şi din ţară au participat la hramul Mănăstirii Iezer, care şi-a serbat vineri, 23 noiembrie, ocrotitorul, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul Mănăstirii Iezer, vineri, 23 noiembrie, de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.

După ce joi, 22 noiembrie, la ceas de seară, au fost oficiate Vecernia, Litia şi Privegherea, a doua zi, PS Emilian Lovişteanul, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi slujitori, a săvârşit Sfânta Liturghie. După slujbă s-a făcut pomenire celor adormiţi în Domnul. În cuvântul de învăţătură, PS Emilian a detaliat popularitatea prăznuirii Sfântului Antonie la olteni. "Sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer a devenit o tradiţie încă din anul 1992, iar Mănăstirea Iezer organizează slujbe şi alte manifestări pentru cinstirea sfântului, prin care aduce recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi faţă de sfinţii Săi", a precizat arhiereul râmnicean. Din viaţa Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer Sfântul Părinte Antonie de la Iezer era de neam român şi a trăit pe vremea voievodului Matei Basarab şi a Sfântului martir Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credinţă, mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi. Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în frumoasa pustie de la Schitul Iezer, în ţinutul Vâlcii. Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat de la început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc. Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii, a mers la episcopul locului, Ilarion, ca să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul, cunos-cându-l că este monah îm-bunătăţit şi poate fi multora de folos aici, a stăruit ca el să rămână în ţară. Deci, întorcându-se cuviosul la Schitul Iezer şi văzând că biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă şi cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfântul lăcaş. După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său, a ieşit din schit şi, cercetând mai îndea-proape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Diavolul însă i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumne-zeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cuviosul Antonie era mic de statură şi gârbov de bătrâneţe, barba deasă, scurtă şi destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă şi purta numai cele de trebuinţă. A stat în sihăstrie 28 de ani şi a trăit în total 92. Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă, dar şi acelea cu măsură. Vin sau altă băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Nu dormea pe pat, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de nişte pietre, iar lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune. Cu harul lui Dumnezeu, cuviosul, cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae cu patruzeci de zile mai înainte şi i-a spus în taină: "Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră". După patruzeci de zile, fiind bolnav cuviosul, a adormit întru Domnul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet. După îngropare, s-a arătat de mai multe ori în vis ucenicilor săi, ca fiind în biserică şi cu o cruce strălucitoare la piept. Ucenicului său celui mai apropiat, Nicolae, i s-a arătat, de asemenea, zicându-i: "Nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult bucură-te că sunt la odihna veşnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi". Mutarea sa la Domnul a fost la anul 1719, luna noiembrie 23, ceasul al nouălea din zi.