Prăznuirea Sfântului Ierarh Nifon la Craiova

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit sâmbătă, 11 august, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nifon, ale cărui sfinte moaşte se află aici spre închinare. Duminică, 12 august, ierarhul a fost prezent în mijlocul vieţuitorilor din vatra monahală de la Sadova, județul Dolj, ctitorie a boierilor Craioveşti.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a săvârșit, sâmbătă, 11 august, Sfânta Liturghie, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nifon, în Catedrala Mitropolitană din orașul Craiova. În ajunul prăznuirii, clopotele catedralei au răsunat îndelung pentru a anunța începerea slujbei Vecerniei, în cinstea Sfântului Ierarh Nifon, ale cărui sfinte moaște (cinstitul său cap) se află la loc de mare prețuire în racla din sfânta biserică, alături de moaștele Sfinților Serghie și Vah și ale Sfintei Mucenițe Tatiana.

În cuvântul de învățătură de la sfârșitul Sfintei Liturghii de sâmbătă, IPS Părinte Mitropolit Irineu a prezentat credincioșilor, în câteva cuvinte, viața Sfântului Ierarh Nifon (1440-1508). Acesta era de neam grec, crescut într-o familie cu posibilități materiale, ceea ce i-a înlesnit accesul la o educație aleasă. La vârsta maturității, acesta a luat aminte la chemarea din interiorul său și a intrat în viața de mănăstire. Cunoscut pentru virtuțile sale, dar și pentru capacitatea sa de bun organizator, a primit ascultarea și cinstea de Patriarh al Constantinopolului. În condiții de prigoană, este alungat de pe acest scaun și adus în Țara Românească (cunoscută la acea vreme sub numele de Valahia) de către domnitorul Radu cel Mare (1467-1508). Din nefericire, după o vreme, pentru că nu a acceptat compromisul cu păcatul, Sfântul Ierarh Nifon a fost alungat și din Țara Românească și s-a retras în Sfântul Munte Athos, unde a adormit întru Domnul, la data de 11 august 1508. Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat prin stră­duința ucenicului său, Sfântul Neagoe Basarab, în anul 1517, fiind astfel primul sfânt canonizat pe pământ românesc. Sfintele sale moaște s-au păstrat în Catedrala de la Curtea de Argeș, fiind apoi dăruite Catedralei Mitropolitane din Craiova.

În privința sfințeniei vieții Ierarhului Nifon, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre virtuțile pe care le-a dobândit acest mare iubitor de Dumnezeu. Mai întâi de toate, Sfântul Nifon a știut să asculte glasul lui Dumnezeu din inima sa care l-a chemat către El. Pentru că Dumnezeu dorește ca tot omul să se mântuiască și să fie viu, adresează în mod tainic fiecăruia dintre noi chemarea către El. „În toată viața noastră trebuie să avem în minte că Dumnezeu ne ajută, ne protejează ca un Părinte bun, dar din partea noastră ni se cere să dăruim inima și sufletul nostru lui Dumnezeu, cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul: «Fiule, dă-mi inima ta!». Acestea sunt cuvintele Domnului adresate fiecărui om în parte”, a spus chiriarhul locului. Sfântul Ierarh Nifon a avut o viață aleasă și a dobândit harul lui Dumnezeu, pe care s-a străduit să-l păstreze până la sfârșitul vieții sale. Tocmai din acest motiv a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul nestricăciunii osemintelor tru­pești, iar aceasta se datorează conlucrării omului cu harul cel de sus. „Sfântul, când se roagă, se ridică sufletul său la Dumnezeu, se ridică inima sa la Tatăl cel Ceresc, dar în același timp și Dumnezeu Se pogoară în El, pentru că nu poate să lumineze trupul nostru de la sine, ci are nevoie de această legătură, de această comunicare dintre noi și Dumnezeu”, a explicat Mitropolitul Olteniei.

Către final, IPS Părinte Irineu a vorbit și despre cinstirea pe care se cuvine să o aducem celor care slujesc la Sfântul Altar și care, Liturghie de Liturghie, Îl primesc în mâinile lor pe Hristos Domnul, Cel răstignit și înviat, în chipul tainic al pâinii. Sărutarea mâinii preotului sau a ierarhului se face în virtutea acestui dar de care s-a învrednicit slujitorul lui Hristos. La fel, cinstirea și sărutarea icoanei sfinților sau a sfintelor lor moaște se datorează tocmai acestei legături neîntrerupte a acestora cu harul Sfântului Duh.

Sărbătoare la vechea ctitorie a boierilor Craioveşti

În Duminica a 11-a după Rusalii, Mitropolitul Olteniei a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sadova, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Cu referire la pericopa evanghelică de la Matei, capitolul 18, versetele 23-35, IPS Părinte Irineu a transmis celor prezenţi în cuvântul de învăţătură că „aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos ar fi suficiente pentru ca noi să plecăm de aici de la sfânta slujbă, din această mănăstire, și să ne facem un proces de conștiință. Cât suntem noi de datori lui Dumnezeu? El ne-a dat viață, ne-a dat sănătate, ne crește, ne poartă de grijă, ne dă înțelep­ciune, ne dă darul vederii, ne dă darul gustului, ne dă darul mersului și atâtea lucruri pe care noi nu le plătim și niciodată nu le răscumpărăm față de Mântuitorul Hristos. Cu toate acestea, noi mai suntem și păcătoși, suntem și nemulțumitori, suntem nerecunoscători. Mai mult decât atât, nu ne întoarcem la Dumnezeu cu pocăință”, a spus ierarhul.

În finalul cuvântului de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit de singurătatea iadului, care nu este altceva decât incapacitatea omului de a ierta și de a fi în comuniune cu Dumnezeu: „Atunci când nu ierți, te înstrăinezi, te îndepărtezi, devii singur și cât e de tristă și urâtă singurătatea! Dacă cineva nu te vizitează, dacă cineva nu te cercetează, parcă simți că te-au uitat și lumea și Dumnezeu. Leacul acestei singurătăți este participarea în comuniune și dragoste la viața Bisericii, Trupul tainic al Domnului Iisus Hristos, care ne cheamă duminică de duminică la împărtășirea de harul dumnezeiesc, prin prezența la Dumnezeiasca Liturghie.”

Mănăstirea Sadova este închinată Sfântului Ierarh Nicolae şi praznicului „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. A fost ctitorită de boierii Craioveşti în secolul 16 şi fortificată de domnitorul Matei Basarab, la 1640. De numele ei se leagă şi contribuţia lui Preda şi Constantin Brâncoveanu, care au ridicat bolniţa la anul 1692. Pictura sfântului locaş este cea originală de la 1792, refăcută în 1852 şi 1903. Astăzi, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu, cinstitul aşezământ se află într-un amplu proces de restaurare.