Prăznuirea Sfinţilor Ierarhi Transilvăneni şi a Sfintei Elisabeta
În data de 24 aprilie, Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte pe Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei. Tot în această zi a fost pomenită şi Sfânta Cuvioasa Elisabeta.
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta“ din Cluj-Napoca, redeschisă oficial anul trecut.
Mănăstirea „Sfânta Elisabeta“ a fost înfiinţată în 1935, de Episcopul Nicolae Ivan, cu scopul de a „întreţine o şcoală de surori de caritate“, dar a fost desfiinţată de regimul comunist, în 1953. Mănăstirea adăposteşte în prezent o obşte de maici.
De asemenea, în ziua pomenirii Sfinţilor Mitropoliţi ai Transilvaniei, Preasfinţitul Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ din cartierul clujean Zorilor.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit în Parohia „Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare.