Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vizită la Arhiepiscopia Catolică din Strasbourg

Data: 12 Aprilie 2011

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat în seara zilei de 11 aprilie 2011 la un dineu oferit în onoarea Preafericirii Sale de către Arhiepiscopia Romano-Catolică de Strasbourg. Cu această ocazie Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a susţinut conferinţa cu tema "Orient, Occident: provocările actuale ale dialogului interreligios", organizată la Catedrala din Strasbourg.

La eveniment au fost prezenţi, din delegaţia care l-a însoţit pe Patriarhul României, Înalt Preasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înalt Preasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, părintele consilier patriarhal Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Patriarhiei României la instituţiile europene şi domnul Adrian Lemeni, Secretar de stat pentru Culte.