Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi românismul ortodox
Între personalităţile ilustre ale neamului românesc, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel se distinge cu o păstorire de excepţie la cârma Bisericii, împlinind cu succes mari deziderate naţionale şi oferind astfel un exemplu de ierarh cu o largă viziune în problemele existenţei Bisericii în societatea contemporană.
Ridicat în epoca de aşezare a unor vremuri noi, Preafericitul Patriarh Daniel are vocaţia schimbărilor majore în toate sectoarele Bisericii, împlinindu-se şi în acest caz vorbele marelui cărturar Mihail Kogălniceanu, care spunea că la vremuri noi trebuie un om nou. Anii de păstorire ca ierarh au confirmat adevărul cu realizări remarcabile şi, la ceas aniversar, Preafericirea Sa poate fi considerat azi personalitatea providenţială pentru destinul Bisericii.
Înzestrat cu o pregătire temeinică, făcută în anii de studii, a împletit studiul teologic cu alte domenii de cultură, aşa cum făceau în primele veacuri creştine Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazians, care studiau şi filosofia, retorica, juridica etc., scriind apoi opere cu o fundamentare variată şi chiar opere literare.
Din vremea de studii, mi-a rămas amintirea tânărului doctorand Dan Ilie Ciobotea (după numele de acasă), venit din lumea binecuvântată a satului bănăţean şi care ne cucerea prin comunicările de fiecare zi pe care ni le ţinea pe holurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti sau la cursul de teologie dogmatică, unde era delegat să predea, de către profesorul de specialitate. Impresiona prin felul său doct şi elegant de a expune auditoriului probleme interesante din varii domenii de ştiinţă şi cultură. În mod deosebit era pasionat şi aprofunda mereu teologia dogmatică, apropiindu-se de marele profesor Dumitru Stăniloae.
Şi-a urmat pregătirea doctorală la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea „Albert Ludwig“ din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). Pregătindu-şi lucrarea de doctorat, sub îndrumarea a doi reputaţi profesori francezi, Gerard Ziegwald şi André Benoît, o susţine la 15 iunie 1979, devenind astfel doctor al Universităţii din Strasbourg. Un an mai târziu, susţine o variantă extinsă a lucrării de doctorat, de astă dată la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu titlul Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală, sub îndrumarea părintelui prof. Dumitru Stăniloae.
Dorindu-şi o carieră de magistru, devine universitar şi activează ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey, Geneva, şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg în Elveţia.
Întors în ţară, optează pentru monahism şi după ce urmează ascensiunea prin treptele clericale, îndeplinind şi responsabilităţi precum consilier patriarhal şi director al Sectorului teologie contemporană şi dialog ecumenic, este ales la 4 martie 1990 Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, iar la 7 iunie, acelaşi an, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Aproape două decenii, cât a păstorit la Iaşi, Preafericitul Daniel a ridicat mitropolia pe multe planuri. Criticilor săi, din vremea aceea, le spunea: „Nimeni nu este mare la începutul carierei, ci la sfârşitul ei“, deci când a avut timp să-şi realizeze opera vieţii sale. Iar vremea a dovedit că avea dreptate. Pentru că, ajuns mitropolit, a iniţiat şi a realizat lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, ca să parafrazăm expresia biblică. Dinamic şi neobosit, studia neîncetat şi făcea planuri la ceea ce urma să realizeze. Aşa a reorganizat mitropolia, a ctitorit mari edificii la Iaşi, Durău şi în alte părţi, a înfiinţat Facultatea de Teologie din Iaşi, tipografie modernă, centru de presă, făcând ca viaţa bisericească să prospere. Iar moldovenii l-au ascultat şi l-au urmat.
După ce a ajuns Patriarh, în anul 2007, Preafericitul Daniel s-a înconjurat iar de oameni vrednici, iar el s-a dovedit a fi cu prisosinţă ierarhul de care ţara avea nevoie atât pe plan bisericesc, cât şi social. Realizările sunt multiple.
Şi-a direcţionat misiunea către marile deziderate eclesiale naţionale, atât pentru românii din ţară, cât şi pentru cei din alte teritorii ale Daciei mari. Viziunea sa de largă deschidere asupra problemelor naţiunii se vădeşte mereu. Nicicând n-a fost o colaborare atât de apropiată şi armonioasă cu Academia Română, cu alte instituţii ale ţării, ceea ce întăreşte spiritul de colaborare în societatea noastră. Nicicând vreun ierarh, ajuns patriarh, n-a manifestat o aşa mare comprehensiune şi preţuire faţă de viaţa şi operele unor oameni, autori de teologie, cultură, ştiinţă, filosofie, artă etc., oferindu-le cu generozitate ordine şi diplome de merit.
Preafericirea Sa este apreciat în toate mediile româneşti. În mediul academic expune mereu problemele ce definesc românismul nostru ortodox, ca o trăsătură de identitate naţională rămasă la nivelul ei sacru şi valoric dintotdeauna. De asemenea, Preafericitul iubeşte satul şi tradiţiile sale, pe care le evocă cu competenţă în studii şi în cadrul diferitelor întâlniri ştiinţifice. În acest context, îmi este plăcut să amintesc faptul că ideile pe care le-a exprimat în studiile sale au avut o influenţă decisivă şi în alegerea temei pentru teza mea de doctorat în teologie, referitoare la tradiţiile aferente cultului ortodox.
În studiul Ortodoxia: Biserica învierii şi a bucuriei, publicat în revista „Ortodoxia“ (an XLI, 1989, nr. 2), arată în mod convingător că la noi „creştinismul ortodox voieşte ca tot ce are el să fie pătruns de harul lui Dumnezeu“. În acest scop, relevă faptul că în Molitfelnic se află „rugăciuni care se citesc la arie, la sădirea viei, la binecuvântarea vinului nou, la aducerea darurilor de pârgă“. Importanţa lor teologică este subliniată de existenţa unor expresii comune cu cele de cult. De pildă, semnalează că „în rugăciunile ce se citesc la aducerea darurilor de pârgă se întâlnesc cuvintele «ale Tale dintru ale Tale» aceleaşi ca şi cuvintele din momentul culminant al Sfintei Liturghii“ (p. 25). În continuare, Preafericirea Sa are o viziune integratoare asupra practicilor populare la sărbători şi ofrandelor de tot felul, afirmând: „Biserica binecuvântează şi sfinţeşte toată creaţia: ramurile verzi şi florile umplu bisericile în duminica Floriilor şi a Cincizecimii; la Bobotează, Biserica săvârşeşte sfinţirea cea mare a apelor, seva universului; la Schimbarea la Faţă se aduce în biserică pârgă de struguri, la Paşti se binecuvântează alimentele care au fost, pentru motive de înfrânare spirituală, interzise în timpul postului...“ (ibid.).
Acestea, afirmă autorul, se numesc îndeobşte „daruri“, pe care creştinii le aduc după legea datinii, ca răspuns la darurile lui Dumnezeu pe care le primesc prin rugăciune.
Asemenea dezvoltare hermeneutică este un punct de vedere propriu gândirii academice şi Preafericirea Sa vine să deschidă o cale nouă a abordărilor teoretice în acestă privinţă, a asumării valorilor tradiţionale în relaţia lor de „pliromă“ cu cele teologice.
Cum observa şi reputatul om de ştiinţă Olivier Clément, asupra tradiţiilor populare în creştinismul românesc: „Datorită dimensiunii cosmice a creştinismului oriental, acest aport arhaic a fost asumat din plin şi purificat de către Biserică“ (în vol. Isihasmul - tradiţie şi cultură românească, trad., 1994, p. 11).
Demn de apreciat este şi spiritul edificator cu care Preafericirea Sa ctitoreşte aşezăminte bisericeşti sau de interes cultural, social, filantropic etc., amintindu-ne de epoca Marelui Ierarh Vasile, din Cezareea Capadociei. Doar că azi problemele depăşesc cu mult pe cele de atunci. Opera magna este în primul rând Catedrala Mântuirii Neamului, edificiu emblematic pentru întregul neam românesc. Catedrala este un simbol de unitate naţională şi religioasă a românilor de pretutindeni. Iar ridicarea ei, prin eforturile Preafericitului Daniel, va însemna o izbândă, dar şi o cale de împlinire al unui ideal al Ortodoxiei româneşti. La altarul ei se vor aduna energiile noastre spirituale milenare sub ocrotirea proniei cereşti.
Ca urmare, bucuria aniversară este împletită cu gândul la renaşterea spirituală pe care o promovează Preafericirea Sa, şi-i dorim la acest prilej fericit ani mulţi de viaţă şi împliniri în toate, întru cinstea Bisericii şi a neamului românesc.