Preasfinţitul Emilian a sfinţit sala de şedinţe a CJ din Vâlcea

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 03 Martie 2014

În municipiul Râmnicu Vâlcea a fost inaugurată săptămâna trecută sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Vâlcea. Festivitatea a început cu o slujbă de sfinţire oficiată de către Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba religioasă a urmat tăierea panglicii inaugurale, după care invitaţii au mers în sală, unde s-a desfăşurat spectacolul „Rapsodia primăverii“, susţinut de Orchestra „Rapsodia Vâlceană“, grupul vocal folcloric „Haiducii“ al Căminului Cultural Amărăşti, formaţia de dansuri „Domniţele“ a Căminului Cultural „Constantin Popian“ din Costeşti, precum şi alţi invitaţi.

Sala Consiliului Judeţean Vâlcea a fost construită în anul 1969 şi a fost concepută să fie utilizată atât pentru şedinţe, cât şi ca sală de cinematograf şi spectacole. Deoarece de mai bine de 40 de ani la această sală de şedinţe nu s-au mai executat lucrări de reabilitare şi modernizare, ci numai reparaţii curente, conform Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, aceasta nu mai corespundea cerinţelor, urmând ca prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 11 din 27.01.2011 să se aprobe documentaţia pentru obiectivul de investiţii „Extindere şi modernizare sală de şedinţe a Consiliului Judeţean Vâlcea“.