Preasfințitul Episcop Petroniu a slujit la Paris

Data: 12 Aprilie 2019

În perioada 5-9 aprilie, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat într-o vizită în Paris, fiind însoțit de pr. Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului. Duminică, 7 aprilie, Preasfințitul Episcop Petroniu a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris. În după amiaza aceleiași zile, Preasfințitul Părinte Petroniu a susținut, în Catedrala Mitropolitană din Paris, o conferință cu tema „Virtuțile la Sfinții Părinți”, la care au participat clerici și credincioși. La finalul prelegerii, ierarhul a răspuns întrebărilor adresate.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și cu Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, au săvârșit slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos în bazilica din Argenteuil, unde se găsește cămașa Domnului Hristos, conform Episcopiei Sălajului.