Preasfinţitul Nicodim s-a întâlnit cu tinerii seminarişti şi bursieri
Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Nicodim, s-a întâlnit ieri cu seminariştii mehedinţeni, dar şi cu alţi câţiva tineri din Severin. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie, fiind continuată apoi la sediul Centrului Eparhial (foto). Potrivit episcopiaseverinului.ro, începând cu luna decembrie 2010, Episcopia Severinului şi Strehaiei a acordat 20 de burse sociale pentru elevii seminarişti mehedinţeni, dar şi pentru alţi tineri care au ştiut
să-şi înmulţească talantul primit de la Dumnezeu, dar cărora situaţia materială a familiei nu le permite să-l înmulţească pe mai departe. Acordarea acestor burse a fost posibilă prin sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care derulează proiectul de ajutorare a copiilor din familiile nevoiaşe din România, intitulat "Braţele părinteşti". Fiecare bursier primeşte contravaloarea sumei de 50 de euro, bani proveniţi din parohiile Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care desfăşoară acest proiect prin persoane sau familii care au dorit să subscrie "o adopţie la distanţă". Proiectul se derulează pe durata anului şcolar. Aceasta, pentru că în vară unii copii vor ieşi de pe băncile şcolii, iar alţii vor putea să se înscrie în proiect.