Preasfințitul Părinte Benedict a târnosit biserica din Parohia Preoteasa, Sălaj

Data: 17 Septembrie 2026

Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s‑a aflat duminică, 13 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Preoteasa, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, unde a săvârşit slujba târnosirii Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură în care, pornind de la semnificația Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, a vorbit despre rostul Bisericii în viața creștinului, sintetizând mesajul Evangheliei în trei direcții: orientarea vieții către Împărăția lui Dumnezeu, confruntarea sinceră cu propriile căderi și încrederea în iubirea vindecătoare a lui Hristos.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal Doxa, dirijat de prof. Florin Lazăr de la Liceul Ortodox din Zalău.

La finalul Sfintei Liturghii, domnul Ciprian‑Vasile Olinici, secretar de stat pentru culte, și domnul deputat Lucian Bode au adresat câte un cuvânt comunității din Preoteasa, cu prilejul târnosirii bisericii.

În încheiere, pr. paroh Claudiu‑Dan Popiț a fost hirotesit întru iconom stavrofor de către Preasfințitul Părinte Benedict. De asemenea, domnului deputat Lucian Bode, ctitor al bisericii, și domnului Ciprian‑Vasile Olinici, secretar de stat pentru culte, le‑au fost acordate gramate de ctitori, în semn de recunoștință pentru sprijinul oferit la edificarea și înfrumusețarea lăcașului de cult. Primarul comunei Valcău de Jos, domnul Ioan Roșan, împreună cu binefăcătorii care au sprijinit lucrările bisericii au primit diplome de apreciere.