Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie aniversează 10 ani de arhierie
Vineri, 5 august 2011, în ajunul praznicului Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a aniversat 10 ani de la hirotonia în treapta de arhiereu. Cu acest prilej, ostenitorii Centrului Eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei îi adresează un mesaj de felicitare şi smerită mulţumire pentru dragostea şi părinteasca purtare de grijă arătată faţă de Biserica lui Hristos din binecuvântata Eparhie a Devei şi Hunedoarei:
Preasfinţia Voastră, Viaţa fiecăruia dintre noi este consecinţa unei chemări a lui Dumnezeu. "El a zis şi s-au făcut cele ce sunt." Venirea pe lume a unui om stă sub semnul chemării creatoare a lui Dumnezeu. Suntem trimişi pe pământ cu rosturi tainice pe care doar El le cunoaşte desăvârşit. Pe măsură ce libertatea noastră (opţiunile noastre) ne armonizează viaţa cu intenţiile lui Dumnezeu faţă de noi, ajungem să ne înţelegem menirea pentru care am fost zidiţi şi aşteptările pe care El le are de la noi. Naşterea şi viaţa Preasfinţiei Voastre au "oferit" lui Dumnezeu posibilitatea de a Vă chema acum 10 ani la treapta arhieriei, într-o zi plină de semnificaţii: în ajunul arătării Luminii celei nefăcute pe muntele Taborului şi în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Vă dorim ca înalta slujire pentru care aţi fost chemat la existenţă să fie o permanentă înălţare a eparhiei noastre într-o lumină taborică, după chipul smerit al ostenitorului român din pustia Hozevei, iar ca cel dintâi ierarh al Eparhiei Devei şi Hunedoarei, să rămâneţi neclintită piatră de temelie a Bisericii lui Hristos din acest colţ de rai întru care ne-a vrut Dumnezeu! Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Preasfinţite Stăpâne! Ostenitorii Centrului Eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei