Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în pelerinaj în Republica Moldova
În perioada 29 iunie – 1 iulie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, însoțit de arhid. Cosmin Mutașcu – inspector protocol, s-a aflat într-un pelerinaj în Republica Moldova, respectiv Episcopia de Bălți. Printre bisericile și mănăstirile vizitate s-au aflat parohiile Răzălăi, Fălești, Stoicani, Alexandru cel Bun, Volovița, Soroca, Chetrosu, biserici din municipiul Bălți și sediul episcopiei, precum și alte biserici și obiective turistice din cadrul eparhiei de Bălți.
Prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Antonie, Episcop de Bălți, și însoțiți de către acesta, au fost vizitate mai multe biserici și mănăstiri din cadrul episcopiei. Printre acestea s-au aflat Parohia Răzălăi, localitate în care s-a născut Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, unde Preasfințitul Părinte Lucian împreună cu Preasfințitul Părinte Antonie, în sobor de preoți și diaconi au slujit Sfânta Liturghie, în Duminica a II-a după Rusalii închinată Sfinților români.
De asemenea, au mai fost vizitate și parohiile Fălești, Stoicani, Alexandru cel Bun, Volovița, Soroca, Chetrosu, alte biserici din municipiul Bălți și sediul episcopiei, precum și alte biserici și obiective turistice de pin cadrul eparhiei de Bălți.
În semn de prețuire și frățietate Preasfințitul Părinte Lucian a oferit Preasfințitului Părinte Antonie de Bălți o Sfântă Evanghelie tipărită la Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, o cruce de binecuvântare și documente din arhiva Episcopiei Caransebeșului din anul 1941, când vrednicul de pomenire Episcopul martir Veniamin Nistor a făcut parte dintr-o delegație a Patriarhiei Române care a vizitat Basarabia.
Pentru toate parohiile din eparhia de Bălți dar și pentru credincioșii din parohiile care vizitate, au fost oferite Cărți de rugăciuni apărute la Editura Episcopiei Caransebeșului, CD-uri cu pricesne închinate Mântuitorului și Maicii Domnului și iconițe cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel. La rândul său Preasfințitul Părinte Antonie a oferit Preasfințitului Lucian mai multe icoane și cărți.
La finalul pelerinajului, Preasfințitul Părinte Lucian a mulțumit Preasfințitului Părinte Antonie pentru dragostea arătată în aceste zile de pelerinaj și tuturor preoților și credincioșilor ortodocși români din Episcopia de Bălți, pe care i-a încredințat că îi v-a purta în rugăciunile sale, conform Episcopiei Caransebeşului.