Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
Momente de importanță istorică în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde duminică, 7 martie, a avut loc hirotonia întru arhiereu a Părintelui arhimandrit Nichifor Horia. Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care va purta de acum înainte titulatura „Botoșăneanul”, a fost ales în această demnitate de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 25 februarie 2021.
Rânduiala de anunţare şi chemare la treapta arhieriei a Părintelui arhimandrit Nichifor Horia a fost săvârşită sâmbătă seara în Catedrala Mitropolitană, după slujba Vecerniei unită cu Litia.
Chemarea solemnă a Părintelui arhimandrit Nichifor Horia la treapta arhieriei a fost făcută de către părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. Părintele Nichifor a răspuns acestei chemări, mulţumind Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi ierarhilor prezenţi în Catedrala Mitropolitană.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, în cadrul Sfintei Liturghii arhierești, a avut loc slujba de hirotonie a noului ierarh. A fost prima hirotonie de Episcop în Catedrala Mitropolitană din Iași după 30 de ani, ultima fiind cea a Preasfințitului Părinte Calinic Botoșăneanul, la 25 martie 1991.
Conform rânduielii din Arhieraticon, imediat după slujba Utreniei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de ierarhi, a săvârşit în Catedrala Mitropolitană rânduiala examinării şi desemnării ipopsifiului Nichifor Horia la treapta arhieriei. Împreună cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei au fost prezenți toți ierarhii din Moldova de o parte și de alta a Prutului, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor; Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului; Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor; Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți; Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; și Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Preacuviosul Părinte ipopsifiu Nichifor a fost adus în mijlocul bisericii spre a prezenta ierarhilor prezenţi sfintele mărturisiri ale credinţei ortodoxe. Candidatul la hirotonia întru arhiereu a rostit Simbolul credinţei, a mărturisit despre însuşirile Persoanelor necuprinsei Dumnezeiri, a mărturisit cu privire la înomenirea Fiului şi Cuvântului ipostatic al lui Dumnezeu şi despre firile diferite din Unul şi acelaşi Hristos Dumnezeu şi a făgăduit să păstreze totdeauna, cu sfinţenie, canoanele, tradiţiile, legiuirile, regulamentele şi hotărârile Bisericii noastre. În continuare, după cântarea „Sfinte Dumnezeule” din cadrul Sfintei Liturghii arhierești, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu ceilalți ierarhi, a săvârşit Sfânta Taină a hirotoniei întru arhiereu pentru ipopsifiul Nichifor. După hirotonie, în faţa uşilor împărăteşti, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei l-a prezentat poporului pe noul Episcop-vicar eparhial, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, căruia i-au fost oferite veşmintele şi însemnele arhiereşti: sacosul, omoforul, crucea pectorală, engolpionul şi mitra.
La finalul Liturghiei, în cadrul ceremoniei de întronizare, actul patriarhal de confirmare a alegerii noului Episcop de către Sfântul Sinod, act semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a fost lecturat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan l-a îmbrăcat cu mantia arhierească pe Preasfinţitul Părinte Nichifor şi i-a înmânat cârja arhierească, precum și crucea de binecuvântare din partea Părintelui Patriarh, după care noul arhiereu a fost condus spre scaunul episcopal.
„Nu vă va fi uşor”
„Am încercat să aşez în faţa Preasfinţiei Voastre chipul arhiereului spre care să tindeţi. Nu vă va fi uşor. Greutăţile cu care ne confruntăm noi, arhiereii de faţă, de mulţi ani, vor fi prezente şi în crucea vieţii Preasfinţiei Voastre. Da, veţi avea parte de multe bucurii în slujirea arhierească. În acelaşi timp, vor veni şi asupra Preasfinţiei Voastre valuri şi vânturi, fulgere şi trăsnete. Să ţineţi, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, «nădejdea pusă înainte (...) ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător» (Evrei 6, 18-20). Acolo, dincolo de catapeteasmă, adică în Liturghie şi în rugăciunea chiliei monahale, să alergaţi neîncetat la preadulcele «Nume al lui Iisus, cheia tuturor darurilor, prin care se deschide nouă uşa vistieriei lui Dumnezeu», după cuvântul Sfântului Isaac Sirul", a spus Părintele Mitropolit Teofan în cuvântul rostit cu acest prilej.
În mesajul adresat celor prezenţi, noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, şi-a exprimat încrederea în ajutorul Preasfintei Treimi, cerând mijlocirea și ajutorul Maicii Domnului, al Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, al Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, și al Sfântului Ierarh Iosif Naniescu, Mitropolit al Moldovei, icoană și pildă de vrednic ierarh și filantrop creștin. „Cuvânt de mulțumire se cuvine să adresez în mod deosebit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru încrederea și susținerea acordată, precum și tuturor membrilor Sfântului Sinod. De asemenea, cu recunoștință rămân în ascultarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, părintele meu duhovnicesc, mulțumindu-i pentru binecuvântarea și propunerea de a fi ales în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Primesc această nouă slujire cu gândul de a-mi înnoi eu însumi făgăduințele monahale prin ascultare făcută cu încredere, bucurie și bunăvoință, folosind experiența pe care am dobândit-o prin slujirile de până acum spre buna chivernisire a secerișului duhovnicesc. Totodată, cuvânt de mulțumire se îndreaptă și către Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Părinți care au săvârșit, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Taina hirotoniei mele întru arhiereu”, a subliniat în cuvântul rostit Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Noul Episcop-vicar s-a adresat și clericilor din eparhie, spunându-le că „vom fi împreună îndeosebi în slujirea Sfintei Liturghii pentru a împărtăși bucuriile și necazurile, păstrând dreptarul Sfintei Evanghelii pe care datori suntem a-l propovădui și împlini”, iar credincioșilor le-a mulțumit pentru prezență și i-a rugat să îl poarte în rugăciuni.