Preasfinţitul Sofronie la ceas aniversar
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, aniversează astăzi, 3 noiembrie, 44 de ani. Preasfinţitul Sofronie a fost ales, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, fiind întronizat la 25 februarie 2007, în Duminica Ortodoxiei, în Catedrala cu Lună din Oradea.
Preasfinţitul Sofronie s-a născut la 3 noiembrie 1967 în Arad, din părinţii Petru şi Maria Drincec. A studiat la Liceul "Moise Nicoară - Ioan Slavici" din localitate. A urmat, între 1987 şi 1993, cursurile Institutului de Medicină din Timişoara, specializarea Medicină Generală, obţinând diploma de doctor-medic. Între 1993 şi 1997 studiază şi absolvă cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. La 18 ianuarie 2011 devine doctor în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, specializarea Patrologie, cu teza "Hristologia Bisericilor Vechi Orientale", având ca şi coordonator al lucrării pe arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu.
În 1995 se închinoviază la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Arhiepiscopia Aradului, iar în postul Adormirii Maicii Domnului din acelaşi an a fost tuns în monahism de către Înalt Preasfinţitul Părinte Timotei al Aradului, naş de călugărie fiindu-i Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim Joantă, care îi dă numele de călugărie Sofronie. A fost hirotonit ierodiacon şi apoi ieromonah, pe seama Mănăstirii Hodoş-Bodrog, de către Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, cu încuviinţarea Înalt Preasfinţitului Timotei, în 12, respectiv 13 august 1995.
Între octombrie 1995 - iunie 1997, a slujit ca preot-duhovnic la Mănăstirea "Sfântul Simeon Stâlpnicul" din Arad. După susţinerea examenului de licenţă în teologie, iunie 1997, şi până în ianuarie 1998, a primit ascultarea de a organiza Sectorul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Aradului.
Din ianuarie 1998 până în februarie 1999, a fost chemat la Patriarhia Română, unde a îndeplinit funcţia de secretar la cabinetul adormitului întru fericire părinte patriarh Teoctist. În 28 august 1998, i se conferă rangul de protosinghel, iar în 7 februarie 1999 a fost hirotesit arhimandrit.
Pe 30 ianuarie 1999 a fost ales, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în treapta de arhiereu pentru Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria. La 21 februarie 1999, în Catedrala "Sfântul Ierarh Nicolae" din Gyula, a fost hirotonit şi întronizat ca Episcop al românilor ortodocşi din Ungaria de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist. După opt ani de arhipăstorire jertfelnică şi pilduitoare în mijlocul românilor din Ungaria, la 13 februarie 2007, Preasfinţitul Sofronie a fost ales, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, fiind întronizat, la 25 februarie 2007, în Duminica Ortodoxiei, în Catedrala cu Lună din Oradea.