Precizarea Patriarhiei Române privind intervenţia chirurgicală a PF Părinte Teoctist

Data: 17 August 2007

În urma speculaţiilor din presa centrală în legătură cu intervenţia chirurgicală la care a fost supus Părintele Patriarh Teoctist, Patriarhia Română precizează următoarele: apreciem interesul cotidianului „Ziua”, precum şi al altor instituţii media, pentru lămurirea aspectelor legate de trecere la Domnul a Fericitului întru adormire Părintele nostru Patriarhul Teoctist. Nu putem fi însă de acord cu speculaţiile din articolul semnat de dl. Victor Roncea, apărut în cotidianul „Ziua” din data de 16 august 2007, prin care încearcă să acrediteze un neadevăr privind o presupusă „lege a tăcerii” - atribuită gratuit şi tendenţios IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române - în legătură cu intervenţia chirurgicală. Reamintim faptul că mass-media din România, inclusiv cotidianul „Ziua” din data de 4-5 august 2007, a dat publicităţii comunicatul de presă al Patriarhiei Române prin care „salută decizia CMMB de a se autosesiza în cazul intervenţiei la care a fost supus Patriarhul Teoctist, apreciind că numai aşa va fi stabilit adevărul legat de operaţia acestuia. Este un act responsabil al Colegiului Medicilor, singurul for abilitat să elucideze aspectele legate de operaţia Prea Fericitului Teoctist, întrucât numai prin acţiunea medicilor vom afla adevărul”. Patriarhia Română şi-a precizat această poziţie în urma consultării şi la îndemnul IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Precizăm faptul că, în cele două săptămâni de la trecerea la Domnul a Părintelui Patriarh Teoctist, în nici una din şedinţele convocate la Patriarhia Română, şi nici în particular, nu s-a discutat despre „tăietura cusută” de pe trupul acestuia. Patriarhia Română îşi exprimă speranţa ca toate aspectele legate de acest subiect, inclusiv cele ridicate în mass-media, vor primi răspuns în urma cercetării, aflată încă în derulare, întreprinsă de Colegiul Medicilor din România.

(Biroul de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române)