Precizări cu privire la situaţia de la Mănăstirea Voivozi - Bihor
Pentru grave abateri, inclusiv de la disciplina economico-financiară, stareţa Mănăstirii Voivozi din judeţul Bihor, monahia Teodora, pe numele mirenesc Maria Dorohoi, a fost destituită din funcţie. La propunerea chiriarhului locului, motivată, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a aprobat, în unanimitate, schimbarea statutului Mănăstirii Voivozi din mănăstire de călugăriţe în mănăstire de călugări, la fel cum a funcţionat în cursul Evului Mediu.
Comisia specială de predare-primire, alcătuită din delegaţi de la Centrul eparhial, Protopopiatul Marghita şi Mănăstirea Izbuc, cea mai veche mănăstire de călugări din eparhie, care se îngrijeşte de reorganizarea vieţii monahale la Mănăstirea Voivozi, a fost împiedicată să îşi exercite atribuţiile, prin complicitatea dintre fosta stareţă a Mănăstirii Voivozi şi fostul duhovnic, singurii vieţuitori rămaşi în obşte, după ce fosta stareţă alungase, de multă vreme, pe celelalte vieţuitoare.
Fostul duhovnic a părăsit mănăstirea fără binecuvântare, înainte de sosirea comisiei, iar fosta stareţă a refuzat să predea cheile de la biserică. În cele din urmă, după mai multe somaţii, fosta stareţă a predat cheile, iar comisia a constatat, cu stupoare, lipsa mai multor bunuri din inventarul mănăstirii. De la biserica de lemn, monument istoric, au dispărut mai multe odoare, între care două icoane mari, îmbrăcate în întregime în argint masiv şi placate cu aur şi pietre preţioase de mari dimensiuni, şi racla cu sfinte moaşte; din chilii au dispărut icoane şi tablouri de pe pereţi, donate de credincioşi, precum şi toată lenjeria şi obiectele din dulapuri; din cămări au dispărut proviziile pentru iarnă, iar din gospodărie, toate animalele.
Oricine îndrăzneşte să înstrăineze bunuri din averea unei mănăstiri încalcă grav sfintele canoane şi rânduielile vieţii călugăreşti, căzând sub incidenţa blestemului ctitoricesc. Rugăciunea de dezlegare poate fi făcută, cu folos, numai după înapoierea tuturor bunurilor furate. Cine are cunoştinţă de locul sau locurile în care sunt ascunse bunurile furate de la Mănăstirea Voivozi este îndatorat să ia toate măsurile ce se impun pentru ca acestea să se întoarcă la proprietarul de drept, sfânta Mănăstire Voivozi din judeţul Bihor.
Situaţia canonică a celor implicaţi în furtul bunurilor bisericeşti este în atenţia Consistoriului Monahal Eparhial, spre competentă rezolvare. (Biroul de presă al Episcopiei Oradiei)