Precizări referitoare la ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și ale Sinodului Permanent din zilele de 17 și 18 august 2017

Data: 17 August 2017

În ziua de joi, 17 august 2017, va fi prezentat și discutat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privitor la propunerile Comisiei pentru Statut și regulamente referitoare la analizarea sesizărilor sau acuzațiilor aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe, precum și la cercetarea și judecarea acestora. Vor fi analizate, în vederea aprobării, și unele propuneri ale Cancelariei Sfântului Sinod referitoare la încetarea activității clericale, inclusiv a ierarhilor. În aceeași zi, în cadrul ședinței Sfântului Sinod, vor fi desemnați membrii și suple­anții Consistoriilor arhierești care vor cerceta și judeca în primă și ultimă instanță cazurile de abatere de la morala și disciplina Bisericii.

În ziua de vineri, 18 august 2017, în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutată și situația critică din Episcopia Hușilor, ca urmare a unor acuzații aduse Preasfin­țitu­lui Părinte Corneliu, precum și unor clerici din această eparhie.

Biroul de presă al Patriarhiei Române