Predoiu despre concursul INM: “Un eşec usturător”
Rezultatele slabe la prima probă eliminatorie a concursului de intrare la Institutul Naţional al Magistraturii (INM) reprezintă un "eşec usturător", a declarat astăzi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în cadrul şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), convocat extraordinar tocmai pentru a analiza acest examen. "La prima vedere, par să fie mai multe explicaţii: fie candidaţii au fost foarte slab pregătiţi, fie întrebările nu au fost corect concepute, fie modul în care a fost pus în aplicare mecanismul de recrutare a fost greşit, fie chiar mecanismul în sine are carenţe, vicii de concepţie, fie toate la un loc", a spus ministrul. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Florica Bejinaru, a propus membrilor CSM să analizeze posibilitatea modificării regulamentului privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, în condiţiile înregistrării unui rezultat foarte slab la prima probă eliminatorie a acestui concurs, fiind admişi doar 72 de candidaţi dintre cei peste 3.200 înscrişi pentru 200 de locuri.