Pregătire pentru ITO 2023 la Timișoara
În contextul pregătirii Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO), din luna septembrie, la Centrul eparhial din Timișoara a avut loc marți, 13 iunie, prima ședință de lucru cu reprezentanții Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române.
La întâlnirea pregătitoare pentru evenimentul dedicat tinerilor au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, părintele Teodor Gradinaciuc, director Radio TRINITAS, diaconul Gheorghe-Cristian Popa, director adjunct la TRINITAS TV, și ing. Daniel Morăraș, director tehnic Radio TRINITAS. Din partea Centrului eparhial au participat părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, și părintele Nichifor Tănase, consilier eparhial.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a expus reprezentanților media ai Patriarhiei Române programul detaliat al ITO 2023, precum și traseul pe care se va desfășura procesiunea din data de 2 septembrie. Înaltpreasfinția Sa a oferit, de asemenea, detalii despre locațiile în care se vor desfășura activitățile specifice ale acestei importante întâlniri și a abordat, cu oaspeții de la București, aspectele tehnice privind transmisiunile ce vor fi făcute în direct și emisiunile care vor fi realizate atât înainte de întâlnire, cât și în timpul acesteia, se arată pe mitropolia-banatului.ro.
La rândul lor, reprezentanții mediei bisericești au solicitat date suplimentare cu privire la modul de desfășurare a întâlnirii tinerilor și au efectuat vizite la locațiile unde vor avea loc deschiderea oficială, conferințele din zilele manifestării, la Opera Română și la Catedrala Mitropolitană, la care au participat și colegii lor din redacția locală Radio TRINITAS și ai „Ziarului Lumina”.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), ediția a VII-a, va avea loc la Timișoara, în perioada 31 august - 3 septembrie 2023.