Pregătire pentru praznicul Învierii
În Duminica Lăsatului sec, a Izgonirii lui Adam din Rai, ce precedă Postul Mare, ierarhii ardeleni au vorbit credincioşilor despre folosul duhovnicesc al postului şi despre pregătirea pentru marele praznic al Învierii Domnului, în care trebuie sporite rugăciunea, faptele bune şi iertarea.
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Sibiu. Credincioşii sibieni au participat în număr mare la slujba religioasă, iar din soborul slujitor au făcut parte preoţii şi diaconii de la Catedrala din Sibiu, precum şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din oraş. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici“ a Catedralei mitropolitane.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit sutelor de credincioşi despre perioada de pregătire pentru marele praznic al Învierii Domnului, în care trebuie să sporim rugăciunea şi faptele bune.
Ierarhul de la Sibiu a explicat fiecare etapă din parcursul duhovnicesc ce precedă Postul Mare şi a explicat Evanghelia din Duminica Lăsatului de sec.
„Tema duminicii de astăzi este iertarea. Nu putem pleca la drum împreună cu Hristos, prin duminicile Postului Mare, fără să primim această stare de pace. La Sfânta Împărtăşanie suntem chemaţi printr-o întreită formulă: «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!» Frica de Dumnezeu este tocmai acel fior care ne obligă să fim împăcaţi cu Dumnezeu şi cu semenul nostru, pentru a ne bucura de darurile făcute nouă de Hristos prin Împărtăşanie. Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să fim iertaţi şi în pace cu toţi semenii noştri“, a subliniat IPS Laurenţiu.
Mitropolitul Ardealului a mai explicat în cuvântul de învăţătură şi folosul duhovnicesc al postului şi i-a îndemnat pe credincioşi să intre în perioada Postului Mare cu multă dragoste faţă de cele duhovniceşti şi cu dorinţa de a se apropia şi mai mult de Hristos, prin Sfintele Taine.
Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Clujului
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din filia Comlod a Parohiei Orosfaia, Protopopiatul Bistriţa. Ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare a picturii realizate în ultimii ani la lăcaşul de cult cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“, din Comlod. Slujba de binecuvântare a fost urmată de Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Clujului, pornind de la pericopa evanghelică a izgonirii lui Adam din Rai, a vorbit celor prezenţi despre importanţa Postului Mare, arătând că el are rostul de a ne face vrednici de Împărăţia cerurilor. La finalul slujbei, IPS Andrei a acordat diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit la înfrumuseţarea lăcaşului de cult. Biserica din Comlod a fost ridicată între 2004 şi 2006. În ultimii ani a fost finalizată pictura şi s-au făcut o serie de lucrări de reabilitare atât exterioare, cât şi interioare, aşa cum a precizat pr. paroh Silviu Cordovan.
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a fost prezent în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Aici ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură, PS Vasile Someşanul a amintit credincioşilor importanţa smereniei, ca una dintre treptele duhovniceşti ce ne oferă cunoaşterea cu adevărat a lui Dumnezeu. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat un parastas pentru mitropolitul Bartolomeu, de la a cărui naştere se împlinesc, pe 18 martie, 92 de ani.
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Mierţa, Protopopiatul Zalău. Alături de ierarh, în sobor s-au aflat pr. Ştefan Lucaciu, protopopul Zalăului, pr. paroh Mihai Văran şi pr. Ioan Văran, de la Parohia Tămaşa. La finalul Sfintei Liturghii s-a sfinţit piatra de temelie pentru o nouă biserică de zid, pe care tânărul şi vrednicul părinte Mihai Văran împreună cu puţinii, dar jertfelnicii credincioşi doresc să o înalţe spre slava lui Dumnezeu.
Vechea biserică de lemn cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“ din Parohia Mierţa a fost zidită în 1857 prin contribuţia credincioşilor şi la îndemnul preotului de atunci, Gheorghe Meseşan. Astăzi biserica este într-un stadiu avansat de uzură, fiind necesar un nou lăcaş de rugăciune.
Binecuvântare de lucrări la Petrila
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din oraşul Petrila şi a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Treime“ a Parohiei Petrila II. Bucuria prilejuită de prezenţa întâistătătorului hunedorean a fost încununată de binecuvântarea lucrărilor de înfrumuseţare exterioară ce s-au săvârşit la sfântul lăcaş, prin refacerea exteriorului şi împodobirea lui cu icoane pictate în tehnica fresco. Pentru râvna arătată în împlinirea misiunii pastorale, cei doi slujitori care ostenesc la această biserică, pr. Adrian Boantă şi pr. Gligor Urecheat, au primit fiecare hirotesia întru sachelar.
În după-amiaza aceleiaşi duminici, arhipăstorul hunedorean a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică în Parohia Ponor, Protopopiatul Petroşani, lăcaş ce va avea hramul „Adormirea Maicii Domnului“. (Ştefan Mărculeţ, pr. Mircea Mihuleţ, Andreea Pâgleşan)