Pregătirea populaţiei pentru prevenirea cutremurelor
În Monitorul Oficial, partea I, nr. 709 din 19 noiembrie 2013, a fost publicată Decizia nr. 460 a primului-ministru privind înfiinţarea Comisiei pentru pregătirea populaţiei şi a instituţiilor publice în vederea prevenirii şi înlăturării efectelor cutremurelor şi a altor calamităţi sau catastrofe naturale.
Actul normativ reglementează constituirea unei comisii în vederea pregătirii populaţiei şi a instituţiilor publice pentru prevenirea şi înlăturarea unor pagube produse de calamităţile/catastrofele naturale. Între obiectivele acestei comisii se numără: aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, reducerea şi tratarea unor calamităţi/catastrofe naturale; pregătirea autorităţilor şi instituţiilor publice potrivit atribuţiilor legale pe care le au în domeniul situaţiilor de urgenţă; analiza cadrului legal existent în ceea ce priveşte prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice unor calamităţi naturale. Comisia va fi condusă de un secretar de stat şi se va reuni în şedinţe ordinare săptămânale. (Daniel Grigore-Filimon)