Pregătiri pentru hramul Catedralei patriarhale

Un articol de: Marius Nedelcu - 22 Octombrie 2013

Reprezentanţii mai multor sectoare din cadrul Administraţiei patriarhale şi Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor s-au mobilizat zilele acestea pentru a veni în sprijinul închinătorilor care vor participa la pelerinajul de pe Colina Patriarhiei şi la slujbele săvârşite pe podiumul special amenajat lângă Catedrala patriarhală. Pe tot parcursul evenimentelor prilejuite de hramul Sfântului Cuvios Dimitrie, pelerinilor le vor fi împărţite hrană caldă, ceai şi cafea, iar pentru cei veniţi din ţară au fost pregătite locuri speciale de cazare pe timpul nopţii.

Pentru buna organizare a pelerinajului care se va desfăşura pe Dealul Patriarhiei în perioada 24-29 octombrie şi pentru sprijinirea şi ajutorarea credincioşilor care doresc să participe la slujbele săvârşite pe podiumul de lângă Catedrala patriarhală, la Palatul Patriarhiei, a avut loc luni, 21 octombrie, o întâlnire de lucru între reprezentanţi ai Administraţiei patriarhale şi ai Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi reprezentanţii mai multor instituţii publice ale municipiului Bucureşti. „Pentru cinstirea după cuviinţă a praznicului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, fiecare sector din cadrul Administraţiei eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi-a împlinit atribuţiile. Cu precădere, Sectorul social-filantropic şi misionar se va ocupa îndeaproape de pelerini, aşteptându-i pe aceştia cu hrană caldă, ceai, cafea, atât în timpul zilei, cât şi al nopţii. Ostenitorii acestui sector vor fi sprijiniţi de voluntari. Dorinţa noastră în aceste zile de pelerinaj este să fim prompţi în aşteptările pelerinilor“, a spus părintele Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Pentru pelerinii veniţi din alte localităţi în Bucureşti s-au stabilit mai multe centre unde aceştia pot dormi peste noapte. „Ne-am ocupat, de asemenea, şi de găzduirea pelerinilor veniţi din ţară. În acest sens, cu aprobarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, ni s-au pus la dispoziţie două locaţii pentru cazarea pelerinilor: la Colegiul Naţional «Mihai Eminescu» (str. George Coşbuc nr. 2, sect. 4) şi Colegiul Naţional «Ion Creangă» (str. Cuza Vodă nr. 51, sect. 4). De asemenea, vom fi sprijiniţi cu cazarmament şi de Jandarmeria Română. Toate acestea nu s-ar fi putut realiza dacă nu se încheia un protocol de colaborare între Arhiepiscopia Bucureştilor şi Primăria Municipiului Bucureşti, în baza căruia suntem sprijiniţi pentru asigurarea ordinii şi disciplinei de Poliţia Rutieră, Poliţia Municipiului Bucureşti, Poliţia Locală şi de Poliţia Economică a Municipiului Bucureşti“, a mai arătat părintele vicar administrativ Ioan Iordache.

În timpul pelerinajului de pe Dealul Patriarhiei, în sprijinul credincioşilor se vor afla trei echipaje medicale de la SMURD Bucureşti. „Vom putea ajuta cu trei echipaje: un punct avansat medical, care este compus dintr-o maşină specială echipată cu aparatură medicală şi personal medical, medici şi asistenţi, care va deservi urgenţele din această zonă, plus două echipaje de prim ajutor mobile care vor asigura asistenţa medicală pelerinilor“, a spus Bogdan Dinu, medic SMURD Bucureşti.

Voluntarii vor fi şi anul acesta alături de pelerini

Pentru buna desfăşurare a evenimentelor vor fi implicate şi unităţile de învăţământ teologic din Arhiepiscopia Bucureştilor, sub coordonarea Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul şi a Sectorului social-filantropic şi misionar. „Vor fi prezenţi studenţi de la Facultatea de Teologie «Justinian Patriarhul» din Bucureşti, elevii de la Seminarul Teologic «Nifon Mitropolitul» din Bucureşti şi elevele de la Seminarul Teologic «Sfânta Filofteia» de la Mănăstirea Pasărea, din comuna Brăneşti. De asemenea, organizaţiile noastre de tineret, ASCOR (filiala Bucureşti, dar şi alte filiale din ţară) şi Liga Tinerilor Ortodocşi Români, împreună cu voluntari de la licee bucureştene şi de la alte facultăţi vor pregăti ceaiul la Cantina «Mensa» a Centrului social-cultural «Iustin Patriarhul» şi vor distribui în cursul nopţii ceai cald pelerinilor care vor fi prezenţi la aceste serbări. De asemenea, vom fi alături de colegii noştri de la Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române la organizarea concertului coral de duminică seara de la Palatul Patriarhiei“, ne-a spus pr. David Pestroiu, consilier eparhial în cadrul Sectorului învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

La Gara de Nord, pelerinii vor fi îndrumaţi de diaconi

Pelerinii care vin cu trenul la Bucureşti pentru a participa la hramul Catedralei patriarhale vor fi întâmpinaţi la Gara de Nord, începând de mâine, 24 octombrie, de diaconi din Capitală şi Ilfov. „Pelerinii vor fi îndrumaţi de diaconi de la gară spre Colina Bucuriei. Tot în Gara de Nord, diaconii vor împărţi pliante cu informaţii şi detalii privind locaţiile celor două colegii şi a celor 18 biserici care vor fi deschise non-stop în această perioadă. După săvârşirea slujbei de Priveghere, câte doi diaconi îi vor îndruma pe credincioşi în două locaţii din apropierea Pieţei Unirii, respectiv Colegiul «Ion Creangă» şi Colegiul «Mihai Eminescu», unde vor fi cazaţi. În momentul în care cele 250 de locuri de odihnă de la cele două licee amintite, asigurate de Arhiepiscopia Bucureştilor, se vor epuiza, pelerinii vor fi conduşi la una din cele 18 biserici aflate în proximitatea Patriarhiei“, ne-a declarat pr. Sebastian Gabor, inspector în cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Întrucât în ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou curtea Catedralei patriarhale s-a dovedit deseori neîncăpătoare pentru miile de credincioşi, anul acesta podiumul pe care vor fi săvârşite sfintele slujbe a fost amenajat pe esplanada din vecinătatea Palatului Patriarhiei, în spatele vechiului gard care despărţea incinta Catedralei de parcul palatului.