Pregătiri pentru întâmpinarea Postului Mare în Protoieria Caracal
Biserica „Sfinţii Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian“ din curtea Spitalului Municipal Caracal a iniţiat săptămânal acţiuni de sprijinire a celor aflaţi în nevoi - familii nevoiaşe, bătrâni din azil, copii internaţi la Secţia de pediatrie. Săptămâna trecută s-au derulat trei activităţi, integrate în miniproiectul misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“, iniţiat de Patriarhia Română cu ocazia Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi. Prima dintre ele i-a vizat pe bătrânii internaţi în Căminul pentru persoane vârstnice Fălcoiu. Astfel, după Sfânta Liturghie, uşa căminului a fost deschisă de preotul Ion Iagaru, care, împreună cu voluntari şi familiile Cimpoeru şi Cună, au adus danii spre pomenirea celor dragi, adormiţi în Domnul.
În cadrul celei de a doua activităţi iniţiate de parohia caracaleană, elevii care au participat la olimpiada de religie de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Caracal au primit, la ieşirea din examen, tot ca mod de manifestare a credinţei, pachete împărţite de cadrele didactice şi ASPEA - Asociaţia Suport Profesori şi Elevi Activi. Acţiunea caritabilă „Şi lor le-am împărtăşit clipe de bucurie“ a continuat în bisericuţa de la spital prin pregătirea târgului caritabil. Şi de această dată, biserica a fost plină de voluntari - elevi de liceu, copii şi părinţi care au lucrat mărţişoare cu tematică creştină, totul din iubire jertfelnică pentru semeni şi încredere în părintele lor.
Ultima activitate filantropică a fost organizată duminică, după săvârşirea Sfintei Liturghii. În această zi, voluntarii din parohie au pornit la drum pentru a derula activitatea deja consacrată în zona Caracal „Din inimi, pentru inima ta“. Astfel, 60 de credincioşi din Parohia Redea de Apus 2 au beneficiat de măsurarea valorilor glicemiei şi tensiunii arteriale.
Şi la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ din Caracal, partener în cadrul miniproiectului misionar-filantropic „Voluntar pentru spital - Vreau să sprijin“, se vor derula în această săptămână premergătoare Postului Mare mai multe activităţi în timpul orei de religie ca exerciţiu, practică creştină şi răspuns la lecţii precum Asceza creştină - post, rugăciune, milostenie, Jertfa euharistică şi iubirea jertfelnică, Chemarea omului spre asemănarea cu Dumnezeu şi Pregătirea credinciosului pentru participarea la sfintele slujbe. Ca primă activitate, 40 de elevi au participat la Sfânta Liturghie săvârşită la Parohia „Intrarea Maicii Domnului în biserică“ cu ocazia cercului preoţesc. „Deşi miniproiectul se va încheia pe 27 martie a.c., acţiunile caritabile vor continua săptămânal, pentru că nu există o altă misiune decât cea a iubirii jertfelnice“, a declarat părintele Doru Iagăru, iniţiatorul mai multor proiecte inedite. (Prof. Alexandra Iliescu)