Pregătiri pentru introducerea bacalaureatului tehnic în 2018
Ministerul Educaţiei (ME) intenționează să introducă bacalaureatul tehnic, pentru absolvenţii liceelor tehnologice, bacalaureatul diferențiat fiind una dintre schimbările în noua lege a educaţiei, ce ar putea intra în vigoare în 2018, potrivit digi24.ro. În acest fel, tinerii care urmează învăţământul profesional şi tehnic vor putea susține bacalaureatul pe profilul studiat.
Anul 2018 ar putea aduce o nouă lege a educaţiei şi odată cu aceasta, printre alte schimbări, şi un alt tip de bacalaureat. Ministrul educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că elevii de la liceele tehnologice vor avea posibilitatea de a alege un bacalaureat tehnic cu probe din materiile studiate. „Noua lege a educaţiei naţionale se află în pregătire. Sunt multe schimbări care se vor produce şi am să vă dau un exemplu pentru zona de învăţământ preuniversitar. Dorim ca în noua lege să prevedem un bacalaureat diferenţiat, astfel încât să oferim posibilitatea tinerilor care urmează învăţământul profesional şi tehnic să aibă acces la un bacalaureat pe profilul acesta. În felul acesta cred eu că învăţământul profesional şi tehnic va deveni mai atractiv şi vom rezolva o problemă foarte acută în momentul de faţă: criza forţei de muncă, mai ales în calificările de bază, cum ar fi instalator, tâmplar sau electrician”, a declarat Năstase pentru digi24.ro.
ME urmărește o mai mare flexibilitate a sistemului de învăţământ, în sensul că elevii integraţi în învăţământul profesional‑dual să aibă opţiunea de a face şi facultate, dacă este integrat în liceu în clasa a XI‑a sau a XII‑a, în funcţie de nivelul de calificare.
Potrivit proiectului legii învăţământului profesional‑dual, aflat în dezbatere de pe 19 mai 2016, elevii cu nivelul 3 de calificare, corespunzător unei diplome de muncitor calificat, şi cei cu nivelul 4, nivel corespunzător unui tehnician, pot fi integraţi în liceu odată cu clasa a XI‑a. Totodată, un elev care a terminat cursurile unui sistem profesional‑dual nivelul 5 de calificare, corespunzător unui tehnician superior, poate fi integrat în liceu la început de clasa a XII‑a.
Pe de altă parte, referindu‑se la reforma manualelor şi curriculei, ministrul a apreciat că procesul de reînnoire a manualelor ar trebui să se termine în 2020. „Anul acesta am făcut eforturi considerabile şi am o mare provocare: să producem la timp manuale de clasa a V‑a, care sunt considerate manuale noi. Vreo două luni de zile, când am început mandatul, am avut întâlniri cu editurile ca să le conving să reducă termenul de producere a proiectelor de manuale de la şase luni la 100 de zile, ca să ne încadrăm astfel încât la început de an şcolar să avem manuale. Procesul acesta de reînnoire a manualelor, care trebuie să dureze până în 2026, ar trebui să se termine în 2020”, a explicat Năstase.
Un alt obiectiv al ME constă în adoptarea unui sistem care să permită utilizarea manualelor digitale. „Ghiozdanele sunt foarte încărcate. Vrem să realizăm resurse educaţionale deschise care să fie în format digital, care să acompanieze, deocamdată, manualul pe hârtie. Tendinţa la nivel mondial este să renunţăm la manuale pe hârtie, să rămânem numai pe manuale digitale. Ar fi ideal. Scăpăm şi de ghiozdane. Deci manualele acestea le punem pe o tabletă în loc să dăm atâţia bani pe atâtea manuale şi dăm o tabletă pe care poate să o bage copilul într‑o gentuţă, să nu îi mai fie afectată coloana vertebrală”, a mai spus ministrul educaţiei, citat de Agerpres.