Pregătiri pentru Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 12 Martie 2016

O delegaţie a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Emanuel al Franţei, a vizitat Creta, anunţă amen.gr. Scopul vizitei a fost de discutare a unor aspecte practice legate de pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se va desfăşura în insula Creta în perioada 18-26 iunie 2016. Din delegaţie au mai făcut parte şi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Bartolomeu Samaras, Secretarul Sfântului şi Marelui Sinod.

Membrii delegaţiei au discutat cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Cretei, detalii privind coliturghisirea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care va avea loc în Biserica „Sfântul Mina” din oraşul Heraklion, Creta, în ziua Pogorârii Sfântului Duh. Delegaţia s-a mai întâlnit cu primarul oraşului Heraklion.

În Chania, unde este situată Academia Teologică din Creta, care va găzdui lucrările Sfântului Sinod, delegaţia a discutat cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Damaschin de Kydonia și Apokoronos şi cu primarul localității. Tot în acest oraş va avea loc și Liturghia din data de 26 iunie 2016, ziua încheierii lucrărilor sinodale. Delegația a mai vizitat și alte biserici şi mănăstiri care vor avea legătură cu desfăşurarea Sfântului şi Marelui Sinod.