Premianții Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”
Miercuri, 8 iulie, juriile Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!” s-au întrunit pentru a evalua și desemna câștigătorii la cele două secțiuni principale ale festivalului: Interpretare și Compoziție. Festivalul, ajuns la cea de a XVIII-a ediție, este organizat de către Patriarhia Română prin intermediul Sectorului teologic-educațional.
În urma evaluării, la secțiunea Interpretare s-au înscris 23 de ansambluri corale și doi concurenți pentru atelierul de formare și practică dirijorală, care va avea loc pe data de 29 septembrie 2026. La prima categorie, cea a corurilor de copii, premiul I a fost obținut de Corul de copii și tineri „Neos” al Parohiei ortodoxe române Arad - Centru, din Arhiepiscopia Aradului; premiul al II-lea - Corala de fete „Ciprian Porumbescu” a Capelei „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, și premiul al III-lea - Corul de copii al Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Piatra Neamț, Arhiepiscopia Iașilor.
La a doua categorie a secțiunii de interpretare, cea a corurilor mixte, Corul „Theophania” al Parohiei ortodoxe „Schimbarea la Față” Cluj-Napoca, din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a obținut premiul I; Corul de Cameră „Emanuel” al Bisericii Parcul Domeniilor – Cașin din Arhiepiscopia Bucureștilor a obținut premiul al II-lea, iar Corala „Diaconia” a Parohiei ortodoxe a Tuturor Sfinților - Florești, din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a obținut premiul al III-lea.
Cele două ansambluri corale câștigătoare ale Premiului I vor fi invitate în Capitală, în perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2026, pentru a susține un scurt recital de muzică la Palatul Patriarhiei, pentru premiere și pentru a oferi răspunsurile la Sfânta Liturghie sau pentru a susține un scurt recital la o biserică din București.
La secțiunea Compoziție s-au înscris 14 concurenți, împărțiți în două categorii: Lucrări psaltice și Lucrări religioase armonico-polifonice. Compozitorii clasați pe primele trei locuri la fiecare dintre cele două categorii vor fi premiați la concertul final al festivalului-concurs, în ziua de 30 septembrie 2026. Totodată, lucrările câștigătoare la secțiunea Compoziție vor fi publicate în reviste centrale bisericești și pe site-ul Patriarhiei Române. Toți ceilalți participanți vor primi diplome de participare.