Premierea elevilor merituoși ai Seminarului Teologic Ortodox din Caransebeș

Un articol de: Arhid. Cosmin Mutașcu - 10 Iunie 2022

În Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului eparhial din Caransebeș s‑a desfășurat premierea elevilor ce studiază la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. La evenimentul ce a avut loc joi, 9 iunie, au fost prezenți Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, părinții profesori de la seminar, elevii seminariști, dar și părinți ai acestora.

În deschiderea manifestării, părintele profesor Rusalin Isac, directorul instituției de învățământ teologic din Caransebeș, a prezentat un bilanț ce a cuprins activitatea didactică și extracurriculară desfășurată de profesorii și elevii Seminarului Teologic în anul școlar 2021‑2022.

În continuare, părinții diriginți au înmânat premiile elevilor merituoși, care au constat în diplome, cărți, alte daruri și bani. De asemenea, au fost premiați și elevii care au avut o conduită exemplară în formarea lor duhovnicească, participând la programul liturgic din timpul anului școlar.

„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această întâlnire frumoasă și festivă și pentru faptul că, iată, continuăm cu ajutorul Lui învățământul teologic aici, în Banatul de Munte, pentru că aici, la Caransebeș, s‑au ostenit mari profesori de teologie. Încercăm și noi să păstrăm candela aprinsă a învățământului teologic și să‑i învățăm pe frații noștri mai mici, elevii teologi, să urmeze calea lui Dumnezeu. Îi învățăm pe elevii noștri să fie responsabili, conștiincioși, cuminți și activi, lucrători în Biserica Mântuitorului Hristos”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

Tot cu ocazia acestei festivități, au fost premiați și elevii olimpici care au reprezentat județul Caraș‑Severin la Olimpiadele Naționale și au obținut premii importante. Astfel, au fost premiați: Florin Ciobanu de la Seminarul Teologic din Caransebeș, care a participat la Olimpiada Națională de Cultură și Spiritualitate Românească de la Baia Mare; Maria Daria Dudaș‑Vasile de la Școala Gimnazială Nr. 8 din Reșița, care a participat la faza națională a Olimpiadei interdisciplinare de limba și literatura română și religie - cultură și spiritualitate românească, secțiunea Gimnaziu, Suceava; și Ariana Mariana Nedelcu de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, care a participat la faza națională a Olimpiadei de religie, cultul Ortodox, secțiunea Gimnaziu, Târgu Mureș.

De‑a lungul timpului, acest seminar a format caractere, atât culturale, cât și duhovnicești, zeci de generații de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos. Elevii care aleg Seminarul Teologic din Caransebeș studiază aici discipline de specialitate ce ajută în viitor să urmeze Facultatea de Teologie și să‑și păstreze identitatea ortodoxă, precum și multe discipline laice ce le dezvoltă orizontul de cunoaștere.