Premierea elevilor participanţi la Concursul judeţean „Lumina din cămară”

Un articol de: Constantin Ciofu - 23 Octombrie 2018

În incinta Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, a avut loc joi, 18 octombrie 2018, premierea elevilor participanţi la Concursul judeţean de creaţie plastică şi literar-religioasă „Lumina din cămară”. Acesta a fost organizat la Bacău în cadrul Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului”, ediţia a V-a. Desfăşurat în cadrul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română, concursul a reunit peste cinci sute de elevi din judeţul Bacău cu lucrări de creaţie plastică şi literară. Orchestra simfonică a Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” Bacău, dirijată de către profesorul Ionuţ Vîlcu, a susţinut un concert. Premiile, constând în diplome, cărţi şi icoane, au fost înmânate de către părintele Costică Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Bacău, şi de părintele Adrian Alexandrescu, inspector şcolar pe disciplina religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.