Premierea elevilor seminariști bănățeni
Încheierea anului şcolar 2015-2016 a adus la Seminarul Teologic Ortodox din Arad și la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş diplome, premii şi daruri pentru elevii merituoşi care au obţinut rezultate bune şi foarte bune la învăţătură şi purtare. Cu acest prilej au avut loc festivități de premiere la care au participat, pe lângă elevii seminariști, și părinții, rudele și prietenii acestora.
Joi, 23 iunie 2016, în curtea Seminarului Teologic Ortodox din Arad, s-a desfăşurat festivitatea de premiere a elevilor seminarişti, în prezenţa părintelui protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care este prezent în această perioadă la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod din Creta, Grecia.
Cu bucurie au răspuns invitaţiei la serbarea şcolii arădene Universitatea „Aurel Vlaicu” prin reprezentantul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, pr. conf. dr. Lucian Farcaşiu, cu mesajul „stării integrale teologice a omului”, şi domnul comisar al Inspectoratului de Poliție Județeană Arad, Ştefan Troiac.
Părintele Pompiliu Gavra, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, a adresat un cuvânt oaspeţilor, elevilor şi părinţilor acestora, lăsând mai apoi diriginţii de la clasă să facă premierea elevilor seminarişti care de-a lungul anului şcolar au obţinut rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, în formarea lor de viitori slujitori ai altarelor şi de modele demne de urmat în societate.
Distinşii membri ai prezidiului au adresat elevilor seminarişti şi dascălilor lor gânduri de felicitare pentru toate realizările obţinute în acest an şcolar.
Festivitatea de premiere a elevilor seminarişti arădeni a fost încununată de cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, transmis de părintele protosinghel Iustin Popovici, cuvânt pus sub semnul Mărturisitorilor Evangheliei lui Hristos. Buchetele de flori înmânate tuturor celor prezenţi arată dragostea, admiraţia şi respectul pentru cei care au contribuit la formarea elevilor seminarişti din Arhiepiscopia Aradului.
Distincții și pentru elevii din Caransebeș
Miercuri, 22 iunie, a avut loc la biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Seminarul Teologic din Caransebeș festivitatea de premiere a elevilor merituoși. La eveniment, pe lângă părinţii profesori, a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului.
Preasfinţia Sa i-a felicitat pe toţi cei care s-au străduit să obţină rezultate demne de instituţia teologică din Caransebeş, iar după ce părinţii diriginţi le-a oferit premianţilor diplome, daruri şi bani, ierarhul i-a răsplătit cu acte de cinstire, premii speciale şi sume de bani pe elevii care au participat la Olimpiada interseminarială şi au obţinut rezultate bune, precum şi pe cei care s-au remarcat prin activităţi şcolare şi extraşcolare deosebite.
De asemenea, au fost evidențiați și recompensați şi elevii seminarişti care în cursul anului şcolar s-au remarcat prin ţinuta lor duhovnicească şi dragostea pentru Biserica lui Hristos. La manifestare, alături de elevii seminarişti au fost şi părinţi şi bunici ai acestora.
„Ne-am bucurat astăzi să-i premiem pe cei mai buni dintre cei buni, elevi ai seminarului nostru teologic și, de asemenea, să-i remarcăm pe cei care au fost foarte cuminți și prezenți la toate activitățile școlare, dar și la activitățile organizate de episcopia noastră. Îi mulțumim lui Dumnezeu că avem copii buni la seminarul nostru și le urăm tuturor succes, în special absolvenților care au de susținut examenul de bacalaureat și de admitere. Îi îndemnăm pe toți elevii seminariști să ducă pe mai departe această școală de renume, pentru că cei care și-au încheiat studiile aici au făcut cinste episcopiei noastre și bineînțeles învățământului teologic din Patriarhia Română”, a declarat Preasfințitul Părinte Lucian.
Odată cu reactivarea Episcopiei Caransebeşului, în anul 1865, când reşedinţa acesteia se restabileşte la Caransebeş, prin hotărârea Consistoriului din 23 septembrie 1865, se transferă aici secţia românească a Şcolii Clericale din Vârşeţ, aşa cum se sugerase în decizia sinodului de la Sibiu din 16 august 1865.
De la inaugurarea cursurilor teologice din 13 noiembrie 1865 şi până în prezent, învăţământul teologic caransebeşean a funcționat neîntrerupt și a stat sub oblăduirea unor remarcabile personalităţi ale spiritualităţii şi culturii naţionale, în frunte cu Episcopul Ioan Popasu. Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş este o școală vocațională de tradiție în Patriarhia Română, care de-a lungul timpului a format caractere, atât culturale, cât și duhovnicești, zeci de generații de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos.