Premierea olimpicilor la Cultură și Spiritualitate românească ‑ etapa națională
La Filarmonica de Stat din Oradea, a avut loc sâmbătă, 6 mai, festivitatea de premiere a olimpicilor care s-au calificat la etapa finală a olimpiadei interdisciplinare de limba și literatura română și religie „Cultură și Spiritualitate românească” pentru licee, găzduită de Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.
La festivitatea de premiere, moderată de prof. Diana Popa, inspector școlar pentru limba și literatura română la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor (ISJ), au ținut alocuțiuni pr. Aurelian-George Jambore - inspector patriarhal în cadrul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, care a transmis cuvântul de binecuvântare și de felicitare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României; arhim. prof. dr. Teofil Tia - decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca; conf. dr. Vasile Timiș - inspector general în Ministerul Educației pentru disciplina religie, pr. prof. Radu-Valer Rus - vicar eparhial și directorul liceului gazdă a olimpiadei, care a transmis binecuvântarea, felicitările și urările de bine ale Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei; prof. dr. Horea Abrudan - inspector școlar general al ISJ Bihor; și pr. prof. Florin Negruțiu, inspector școlar pentru disciplina religie la ISJ Bihor.
A urmat ceremonia de premiere a elevilor care au reușit să se claseze pe locurile fruntașe ale acestei competiții educaționale naționale. Pe lângă diploma și premiile oferite de Ministerul Educației, premianții au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cărți, diploma și medalia Anului comemorativ 2023, închinat imnografilor și cântăreților bisericești, iar Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oferit 112 premii speciale, constând în bani și ultimele apariții editoriale ale Episcopiei Oradiei, la care s-au adăugat șapte premii speciale oferite de Biserica cu Lună din Oradea și cinci premii oferite de Universitatea „Emanuel” din Oradea. De asemenea, Preasfințitul Părinte Sofronie a oferit cărți și daruri celor 40 de profesori care au alcătuit Comisia centrală a olimpiadei.
În timpul liber rămas în cadrul zilelor de olimpiadă, tinerii particianți au avut ocazia să viziteze Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea și alte atracții turistice ale orașului de pe malurile Crișului Repede.
Olimpiada de cultură și spiritualitate românească este o competiție educațională cu totul specială, situându-se la intersecția interdisciplinară dintre limba și literatura română și religie, cultivând dragostea pentru neamul, limba, credința și cultura poporului nostru, ceea ce Episcopul-ctitor al Oradiei, Roman Ciorogariu, numea cuprinzător „Legea Românească”.