Premierea olimpicilor la Religie din sectorul 2 al Bucureştilor
192 de elevi de la unităţile de învăţământ din sectorul 2 al Capitalei care au obţinut rezultate meritorii la etapa de sector a Olimpiadei la disciplinele Religie, respectiv Cultură şi Spiritualitate românească au fost premiaţi miercuri, 29 mai, în cadrul unui eveniment festiv organizat de Protopopiatul Sector 2 Capitală la Biserica „Sfântul Dumitru”‑Colentina, a transmis TRINITAS TV.
Cu sprijinul parohiilor Capra, Mărcuţa, „Sfântul Nicolae”‑Balta Albă, „Sfinţii Voievozi”‑Gherghiceanu şi Oborul Nou din protopopiat, aceştia au primit diplome, icoane şi dulciuri. Totodată, cei care s‑au distins în cadrul celor două concursuri şcolare vor putea participa în această vară la o tabără organizată la Ansamblul mănăstiresc „Apostolache” în perioada 5‑11 august.
Părintele protoiereu Mihai Cristian Popescu i‑a felicitat pe toţi cei premiaţi pentru rezultatele frumoase obţinute, îndemnându‑i să stăruie în învăţătură şi să participe şi la alte concursuri şcolare similare.
De asemenea, profesorii şi coordonatorii elevilor olimpici şi‑au manifestat mulţumirea şi aprecierea faţă de efortul depus de şcolari în cadrul concursurilor şcolare. „Este un sentiment de bucurie şi de împlinire, totodată, deoarece în urma unei perioade încărcate şi a unui efort destul de intens depus împreună cu colegii de catedră, reuşim astăzi să culegem roadele muncii, dar şi ale efortului elevilor în cadrul orei de religie”, a declarat pentru TRINITAS TV prof. Dragoş Ioniţă, metodist la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean al sectorului 2.