Premierea tinerilor misionari de hramul Catedralei patriarhale
În Palatul Patriarhiei a avut loc ieri-seară vernisarea expoziţiei "Alege şcoala!", care a prezentat fotografii şi creaţii ale copiilor implicaţi în programul "Alege şcoala!", demarat de Patriarhia Română cu scopul de a preveni şi combate abandonul şcolar. După acest moment, participanţii au vizionat în Aula mare "Teoctist Patriarhul" un reportaj realizat de Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române, "Copilul învaţă iubirea lui Hristos", alcătuit din filmări reprezentative realizate în mai multe eparhii. Programul evenimentelor dedicate concursurilor organizate în cadrul Patriarhiei Române continuă şi astăzi, după oficierea Sfintei Liturghii. În ziua hramului istoric al Catedralei patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îi premiază pe copiii care au câştigat etapa pe eparhii a concursurilor "Alege şcoala!" şi "Copilul învaţă iubirea lui Hristos". Vor fi premiaţi 9 copii, împreună cu 9 coordonatori de la primul concurs, şi 29 de copii şi 29 de însoţitori de la al doilea concurs. De asemenea, sunt evidenţiaţi şi premiaţi 12 iconari care au câştigat concursul "Icoana ortodoxă - lumina credinţei". Cele mai bune icoane care au participat la acest concurs sunt organizate într-o expoziţie în Sala "Europa Christiana" din Palatul Patriarhiei, care este vernisată astăzi după Sfânta Liturghie. (M. Nedelcu)