Premierea tinerilor misionari din Arhiepiscopia Târgoviștei
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a premiat joi, 25 aprilie, la Mănăstirea Stelea din Târgoviște, echipele parohiale de cateheză participante la etapa eparhială a Concursului național catehetic „Hristos - Cuvântul care vindecă”, organizat în Patriarhia Română în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.
Locul I pe Eparhia Târgoviștei a fost câștigat de grupul de cateheză al Parohiei Butoiu de Sus, Protoieria Găești; locul al II‑lea a fost câștigat de grupul de cateheză al Parohiei Bezdead 2, Protoieria Pucioasa, iar locul al III‑lea de grupul de cateheză al Parohiei Broșteni, Protoieria Târgoviște Sud, județul Dâmbovița. De asemenea, au fost acordate și 12 mențiuni, pentru grupurile de cateheză reprezentând și celelalte parohii participante la această etapă, care au reunit 340 de tineri dâmbovițeni.
Premiile au constat în bani, icoane și volume tipărite recent la editura eparhială, iar echipa câștigătoare a locului I va beneficia de o tabără de vară la Mănăstirea Peștera. De asemenea, au fost oferite diplome membrilor comisiei de evaluare, responsabililor cu cateheza de la nivelul protoieriilor și profesorilor coordonatori care au sprijinit echipele de la parohii în elaborarea portofoliilor.
În cuvântul său, ierarhul locului a evidențiat necesitatea mărturiei prin intermediul filantropiei a valorilor Evangheliei lui Hristos, ca mijloc misionar de a sprijini solidaritatea dintre oameni în cadrul comunității, mai ales față de cei aflați în suferință și în nevoi. De asemenea, a felicitat preoții implicați în acest demers catehetic care au promovat cu deosebit entuziasm tezaurul de credință al Ortodoxiei, evocând sensul autentic al încercărilor, bolii și suferinței, precum și iubirea, cunoașterea și apropierea dintre oameni, slujind apropierea a numeroși tineri de credință, ne‑a transmis Biroul de presă al Eparhiei Târgoviștei.