Premierul desemnat spune că are o „soluţie de rezervă“

Data: 19 Octombrie 2009

▲ Premierul desemnat de preşedintele Traian Băsescu, Lucian Croitoru, a declarat, sâmbătă, că are o „soluţie de rezervă“ pentru cazul în care partidele din opoziţie nu vor să participe la formarea unui Cabinet condus de el ▲ „În cazul în care nu vor participa (partidele de opoziţie - n.r.) la formarea Guvernului, voi avea o soluţie de rezervă. Nu v-o divulg“, a spus Croitoru, care a subliniat că nu este vorba despre depunerea mandatului ▲

Premierul desemnat a evitat să spună dacă va forma un guvern de tehnocraţi sau de oameni politici şi a arătat că, în funcţie de propunerile partidelor, va stabili lista cu membrii Cabinetului. „Prima opţiune este să discut cu liderii de partid, să spună exact ce propuneri au, dacă au“, a declarat Lucian Croitoru. În privinţa programului de guvernare pe care îl va elabora, premierul desemnat a declarat că va urmări respectarea condiţionalităţilor impuse de acordul cu FMI şi Comisia Europeană, în contextul în care există riscul ca România să nu primească următoarele tranşe din finanţarea externă convenite cu cele două instituţii. Întrebat dacă programul de guvernare pe care îl are în vedere include şi noi măsuri anticriză, altele decât cele convenite cu FMI şi CE, Lucian Croitoru a declarat că FMI ar putea agrea noi „ajustări“, în funcţie de evoluţia economiei, dar că prioritatea sa rămâne implementarea măsurilor convenite deja în acordul stand-by. România a încheiat un acord cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde de euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde de euro. Parlamentul este nevoit să valideze un nou Executiv dacă doreşte ca Guvernul Boc să plece până în 22 noiembrie, data alegerilor prezidenţiale, ipoteza dizolvării Legislativului fiind imposibilă în ultimele şase luni din mandatul şefului statului. Din lectura Constituţiei se poate înţelege că, în situaţia actuală, Legislativul poate respinge oricâte propuneri de Cabinet, iar preşedintele poate face orice desemnare de premier, întrucât varianta dizolvării Parlamentului nu există. În tot acest timp, Cabinetul Boc poate rămâne interimar, cu atribuţii limitate. Constituţional, singura modalitate prin care miniştrii demişi din Cabinetul Boc 2 pot înceta să mai ocupe funcţiile este ca Parlamentul să acorde votul de încredere unuia din premierii desemnaţi de preşedintele Băsescu. Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a mai anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, programul consultărilor convenite cu liderii partidelor, menţionând că aşteaptă duminică o confirmare a orei de întâlnire de la Mircea Geoană şi că nu a reuşit să o contacteze pe Daniela Popa. El a menţionat că a avut convorbiri telefonice cu liderii partidelor parlamentare şi cu cel al grupului minorităţilor naţionale.