Premierul l-a demis pe ministrul Administraţiei şi Internelor
Premierul Emil Boc a informat, ieri, coaliţia de guvernare cu privire la intenţia sa de a proceda la remanierea ministrului de Interne, Dan Nica. Premierul a anunţat că a solicitat PSD să facă o altă propunere, în termen de 24 de ore, pentru ocuparea portofoliului la MAI. Şeful Executivului a precizat că unul dintre motivele care au stat la baza propunerii de remaniere este faptul că, „din nefericire, strada a fost scăpată de sub control“, Boc subliniind că siguranţa cetăţeanului a constituit unul dintre obiectivele din programul coaliţiei de guvernare. Prim-ministrul a reamintit, totodată, declaraţiile făcute de ministrul Dan Nica referitoare la posibila fraudare a alegerilor prezidenţiale, prin utilizarea turismului electoral. „Ministrul de Interne a făcut o afirmaţie potrivit căreia cineva se pregăteşte de fraudarea alegerilor prin turism electoral. Din nefericire, sau din fericire, aceste afirmaţii nu s-au putut confirma. Este o afirmaţie gravă, care pune sub semnul întrebării legitimitatea scrutinului prezidenţial“, a explicat Emil Boc. „Intenţia premierului de a-l remania pe ministrul Dan Nica este un gest care arată disperarea preşedintelui Traian Băsescu“, a anunţat preşedintele social-democraţilor, Mircea Geoană. În cazul unei decizii de schimbare a lui Nica din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, această funcţie ar reveni, în continuare, PSD, în protocolul de guvernare stipulându-se că partea care nu deţine funcţia de prim-ministru are drept de primă opţiune pentru una dintre celelalte funcţii de membru al Guvernului, iar PSD a ales ca primă opţiune portofoliul de la MAI. Ministrul de Interne, Dan Nica, a afirmat vineri, la Craiova, că deţine informaţii conform cărora „nu mai există nici un autocar liber de închiriat în 22 noiembrie şi 6 decembrie“, apreciind că românii se pregătesc „fie pentru turism la mănăstiri, fie cineva s-a hotărât să organizeze turism electoral“.