Premierul Putin are ambiţii mari pentru Rusia

Data: 09 Mai 2008

Vladimir Putin, care a preluat ieri funcţia de premier al Rusiei, a promis reducerea ratei inflaţiei în câţiva ani şi o economie care va depăşi în curând economia Marii Britanii. Putin a declarat, într-un discurs centrat pe economie şi susţinut în faţa Parlamentului, că o prioritate o va constitui lupta împotriva inflaţiei, afirmând că vrea să obţină o „rată sub 10% în decurs de câţiva ani“. După discurs, Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) a votat confirmarea lui Putin, care i-a predat miercuri preşedinţia lui Dmitri Medvedev, în funcţia de premier. Parlamentarii prezenţi au votat în proporţie de 87,1% în favoarea candidaturii sale, ceea ce reprezintă 392 de voturi, cei 56 de deputaţi comunişti pronunţându-se împotrivă, potrivit imaginilor transmise de televiziunea rusă.

După aprobarea Dumei nu mai este necesar decât un decret prezidenţial, mai mult decât formal, de numire a premierului, pe care Medvedev l-a semnat ieri.