Premierul spaniol, atac la rețelele sociale

Data: 27 Ianuarie 2025

Proprietarii reţelelor sociale ar trebui să fie consideraţi responsabili pentru erodarea democraţiei cu algoritmii lor, a declarat prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, în discursul susținut la Davos, transmite Reuters.

Sanchez a mai spus că va propune Consiliului European eliminarea anonimităţii pe social-media și transparentizarea algoritmilor ce controlează modul în care sunt afișate conținuturile din aceste platforme. „Magnaţii din social-media ar trebui consideraţi responsabili dacă algoritmii lor ne otrăvesc societatea”, a afirmat premierul spaniol. (C. Z.)