Premierul Ungariei renunţă la şefia socialiştilor

Data: 30 Martie 2009

Premierul ungar demisionar, Ferenc Gyurcsany, a anunţat că renunţă la preşedinţia Partidului socialist. „Congresul Partidului socialist va alege un nou preşedinte săptămâna viitoare“, a declarat Gyurcsany Agenţiei de presă ungare MTI. Partidul socialist, minoritar, şi vechii săi aliaţi liberali caută de atunci, fără succes, un candidat de consens care să le permită să evite organizarea alegerilor legislative anticipate. Potrivit informaţiilor presei, socialiştii ar intenţiona să propună numirea unui fost ministru al Economiei, Gordon Bajnai. Gyurcsany şi-a explicat decizia prin faptul că nu crede că mai poate să obţină în Parlament adoptarea măsurilor necesare pentru a stăpâni criza economică şi financiară care îi afectează dur ţara.