Premii pentru elevii clujeni cu nota 10 la Bacalaureat
Elevii clujeni, care au obținut nota 10 la examenul de Bacalaureat, au fost premiați de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Festivitatea a avut loc în Catedrala Mitropolitană, după slujba Vecerniei, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a părintelui consilier cultural Bogdan Ivanov și a inspectorului de religie al județului Cluj, pr. Marian Sidon. Au primit diplome și premii în bani din partea Arhiepiscopiei tinerii Luca Simionescu, Roxana Maria Chiorean, Beatrice Andreea Mărginean, Victor Alexandru Pădurean, absolvenți ai Colegiului „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, Alexandra Medea Câmpean de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, Ariana Georgeta Gonsales Popița de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, Oana Laura Șuță de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, Maria Mărgărițoiu și Ioana Diana Mureșan de la Liceul Teoretic „Pavel Dan” din Câmpia Turzii, Vlad Gelu Dumitru Racolță de la Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej și Daria Răduțiu de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda. IPS Mitropolit Andrei i-a felicitat pe tinerii de la liceele care au obținut nota maximă la examenul de Bacalaureat și le-a urat să rămână la fel de studioși și pe mai departe. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului premiază în fiecare an elevii cu rezultate deosebite la învățătură.