Premii pentru elevii merituoşi
Episcopia Severinului și Strehaiei i-a premiat săptămâna aceasta pe elevii care au obținut rezultate deosebite la concursurile școlare desfășurate în cadrul disciplinei religie - cult ortodox. Astfel, la Centrul cultural misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” al Episcopiei Severinului și Strehaiei, reprezentanții Sectorului cultural şi învățământ din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinți au oferit diplome și premii celor aproape 300 de elevi care au obținut rezultate bune la Olimpiada de Religie și la concursurile „Cultură şi spiritualitate românească” şi „Ucenicii credinţei”, desfășurate în anul școlar 2017-2018. La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care i-a felicitat pe tinerii școlari şi le-a înmânat personal diplomele de recunoaştere a meritelor şi premiile.
Recunoaștere au primit și dascălii de religie care i-au îndrumat pe tinerii școlari, insuflându-le dragoste față de valorile moralei creștine.
Au fost premiați pentru Olimpiada de Religie etapa județeană 98 de elevi, pentru Concursul „Cultură și spiritualitate românească” -71 de elevi, iar pentru Concursul „Ucenicii Credinței” - 123 de elevi.