Premii pentru olimpicii la religie din Hunedoara
La Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Deva, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a acordat premii elevilor din judeţul Hunedoara care au obţinut rezultate importante la olimpiada de religie, fazele judeţeană şi naţională. Ceremonia de decernare a premiilor care a avut loc vineri, 11 iunie, a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia Preasfinţitul Gurie a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Sebastian Vândalac, pe seama Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din localitatea Pui, Protopopiatul Petroşani. În cuvântul de binecuvântare adresat la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Gurie a evidenţiat importanţa religiei în sistemul educaţional românesc şi rolul acesteia în formarea conştiinţei tinerilor elevi, mulţumind totodată profesorilor de religie care au contribuit la rezultatele obţinute de elevi. (pr. M.M.)